Duminica Floriilor și Paștele Catolic sunt sărbătorite în acest an cu câteva săptămâni înainte de Paștele Ortodox, sărbătorit în prima duminică din luna mai.
Foto: Arhidieceza Romano-Catolică de București
Duminica Floriilor aminteşte de intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulţimi de oameni cu ramuri de finic, notează Monitorul de Cluj.
Duminica Floriilor este prima zi a Săptămânii Sfinte, care este chiar înainte de Paștele catolic. Pe parcursul acestei zile, crucile și statuile din biserică sunt acoperite cu o pânză. Pentru catolici, Duminica Floriilor este ultima zi din post.
„Duminica Floriilor ne cheamă la o comuniune profundă cu credincioșii din România și din întreaga lume, în timp ce ne unim cu suferința lui Cristos și a semenilor noștri. Prin participarea la procesiunea de Florii și la Sfânta Liturghie, ne mărturisim public credința și ne unim în rugăciune pentru cei aflați în suferință. De aceea, în această zi specială, când la Sfânta Liturghie se rememorează Pătimirea Mântuitorului, ne rugăm pentru toți cei care suferă în lume. Medităm la jertfa lui Isus și, totodată, ne deschidem inimile către suferințele semenilor noștri, care îmbracă atâtea forme: singurătate, sărăcie, abandon, abuzuri, consecințe ale războaielor, violență. Ne rugăm ca Pătimirea și Învierea lui Cristos să ne inspire compasiune și să ne îndemne la o iubire activă a aproapelui, care să nu se rezume la gesturi simbolice, ci să se manifeste concret în viața de zi cu zi, prin ajutorul oferit celor aflați în nevoie”, afirmă ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de București.
Tradiții și obiceiuri de Florii
De Florii, credincioșii catolici au o serie de obiceiuri și tradiții pe care le respectă cu sfințenie an de an. Biserica Catolică organizează procesiuni la care participă creștinii catolici, care pregătesc împletituri de flori și crenguțe de salcie, pe care le pun în vârful unor prăjini de lem și astfel participă la procesiune. După acest ritual sfânt, multe crengi împodobite sunt arse, iar cenușa este păstrată pentru anul următor, pentru Miercurea Cenușie, când începe postul Paștelui catolic.
Un alt ritual, care se regăsește și la credincioșii ortodocși, se referă la curățarea mormintelor și pregătirea lor pentru noaptea de Înviere. Astfel, catolicii fac curățenie și vopsesc mormintele, iar apoi agață o crenguță de salcie pe crucile celor ce au plecat dintre cei vii. De asemenea, alte ramuri de salcie sunt duse la biserică pentru a fi sfințite, apoi sunt luate acasă și agățate de icoane.
Primele menţiuni despre celebrarea Duminicii Floriilor provin din secolul al IV-lea, de la Sfântul Epifanie, căruia i se atribuie două predici la această sărbătoare, şi pelerina apuseană Egeria, care, în însemnările ei de călătorie, descrie modul în care se celebra această sărbătoare în Ierusalim, spre sfârşitul secolului al IV-lea.
De Florii, oamenii merg la biserică pentru a sfinţi crenguţe de salcie pe care le pun la geamuri, la uşi sau la porţi. În unele zone ale ţării, locuitorii de la sate se încing cu ramurile de salcie peste mijloc. Potrivit tradiției, acest ritual îi apără de boli şi îi face mai viguroși. De asemenea, apără casa de rele şi o protejează de întâmplări neplăcute.
Cu ziua de Florii începe ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor, în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Isus Cristos.
În acest an, Paștele Catolic este sărbătorit în 31 martie.