Duminică, fără mașini în centrul istoric

Duminică, 18 septembrie va fi „Ziua fără mașini” în centrul istoric al Sibiului, o activitate în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității, program la care Sibiul participă și în acest an.

Astfel, mai multe spații din zona centrală vor fi eliberate de mașini, urmând să fie închisă circulația auto între orele 08.00 – 20.00 în Piața Schiller, Piața Mică, pe str. A. Iancu (porțiunea cuprinsă între Piața Mare și bifurcația cu str. G. Magheru), strada Arhivelor, strada Centumvirilor, str. Mitropoliei (de la intersecția cu str. Tribunei până la intersecția cu str. Al. Odobescu) și str. Al. Odobescu (până în dreptul str. Conrad Haas). Menționăm că pe str. Mitropoliei și pe str. Al. Odobescu va fi permisă circulația Liniei Verzi de transport public, operată cu minibuze electrice, ecologice.

Și parcările din aceste zone vor fi eliberate, începând din data de 18 septembrie, ora 0.00, astfel că locatarii din aceste zone sunt rugați să găsească alte locuri de parcare din zonă, având dreptul să parcheze pe străzile adiacente, în baza abonamentului pentru riverani.

În zonele astfel eliberate, Primăria Sibiu, împreună cu partenerii săi, organizează o serie de activități culturale și educative, la care sibienii sunt invitați să participe gratuit:

  • Momente de balet și lecții de dans, realizate de Teatrul de Balet Sibiu:

– 10.30 – str. A. Iancu;

– 11.00 – str. Mitropoliei (porțiunea dinspre Piața Huet);

– 12.00 – Piața Huet;

– 12.30 – Piața Huet – lecții de dans pentru public;

– 13.00 – Piața Schiller.

  • Momente muzicale și de petrecere a timpului liber:

– 10.00 – Spațiu urban de întâlnire și mic dejun muzical pe str. Arhivelor, organizat de Asociația Develop

– 11.50 – Street Guitar, pe str. A. Odobescu, în fața Teatrului GONG, la ieșirea publicului de la spectacolul “Muzicanții din Bremen”, la care vă reamintim că puteți intra gratuit dacă ajungeți cu bicicleta – Asociația Culturală Play

– 12.00 – Street Piano, str. A. Iancu – Asociația Culturală Play

– 13.00 – Street Guitar, Piața Mică – Asociația Culturală Play

– 14.00 – Q-cvartet, Piața Schiller – Asociația Culturală Play

  • Activități sportive în Piața Mică, organizate de Decathlon, între orele 10.00 – 15.00:

– Jocuri sportive, în zona pieței dinspre sediul Primăriei.

– Școala de biciclete în zona Casei Artelor, în care doritorii, indiferent de vârstă, pot învăța de personalul calificat Dacathlon să meargă pe bicicletă. Decathlon va asigura și echipamentul de protecție necesar  participanților.

  • Activități educative dedicate în special copiilor:

– în 17 și 18 septembrie – Expoziție a lucrărilor realizate de elevi din mai multe școli sibiene pe tema mobilității curate, găzduită de sala expozițională a Primăriei Sibiu. Sala va fi deschisă publicului între orele 09.00 – 15.00.

Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu organizează în data de 18 septembrie, în cadrul Orașului Artiștilor din Piața Mică, ateliere pentru copii și părinți pe tema mobilității urbane.

Pe această cale, mulțumim partenerilor noștri pentru implicarea în acest proiect important pentru Sibiu: Teatrul de Balet Sibiu, Teatrul pentru copii și tineret GONG, Asociația Culturală Play, Asociația Develop și Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu. De asemenea, mulțumim voluntarilor Asociației Positive Life pentru sprijin în organizare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*