Duminică, 1 decembrie, zi de vot și Sărbătoare Națională

Duminică, 1 decembrie, românii sunt din nou chemați la urne pentru alegerile parlamemntare. Este o zi importantă, pentru că aceste alegeri vor defini structura viitorului Parlament și a noului guvern care vor fi instalate în România.

Colaj foto Mesagerul de Sibiu

 

În acest an, ziua scrutinului pentru alegerile parlamentare coincide cu Ziua Națională a României. Și oricât de importante ar fi alegerile, sibienii nu uită de ziua de 1 Decembrie.

Cum va fi sărbătorită Ziua Națională la Sibiu

În acest an nu vom mai avea o paradă militară, în schimb autoritățile locale împreună cu militarii din Garnizoana Sibiu vor organiza mai multe acțiuni prin care să cinstească memoria celor care au realizat actul istoric al reîntregirii României la 1 Decembrie 1918.

foto: Florin Marinescu

Astfel, dumincă, la ora 9.00 va fi organzată o Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori la fostul sediu al Consiliului Dirigent de lângă hotelul Împăratul Romanilor. Vor fi prezenți reprezentanți ai Primăriei, Consiliului Județean, ai Instituției Prefectului, și ai Garnizoanei Sibiu.

O ceremonie similară va avea loc, la ora 10.00, la Monumentul Ostașului din Toate Timpurile din fața Cercului Militar Sibiu. Și aici vor participa reprezentanții Primăriei, ai Consiliului județean, ai Prefecturii, Garnizoanei Sibiu și ai Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est.

De asemenea, în perioada 28 niembrie – 5 decembrie, zilnic în intervalul orar 10:00-16:00, în cadrul Cercului Militar Sibiu se va desfășura Expoziția Foto-Documentară dedicată Zilei Naționale a României și proiecții de filme.

Galeriile Muzeului Brukenthal, deschise de Ziua Națională și acces gratuit la Muzeul de Istorie

FOTO: MUZEUL NAȚIONAL BRUKENTHAL SIBIU

Acestea nu vor fi însă singurele momente ale sărbătoririi Zilei Naționale a României. Pentru a marca această zi, Muzeul Național Brukenthal, va avea deschise spre vizitare toate galeriile, iar intrarea la Muzeul de Istorie Casa Altemberger va fi gratuită.

foto: Muzeul Național Brukenthal facebook

Bibliteca ASTRA deschisă spre vizitare de 1 Decembrie

Foto: Arhivă

Tot cu ocazia Zilei Naționale a României, Biblioteca ASTRA Sibiu invită publicul larg să (re)descopere tezaurul cultural adăpostit în spațiile sediului istoric: Muzeul Asociațiunii, Colecțiile Speciale, Cabinetele documentare, Sala Festivă.

„În 1 Decembrie 2024, între orele 10:00 și 14:00, vă așteptăm cu drag pentru a descoperi o parte din spiritul națiunii române și a celebra împreună patrimoniul cultural!” au transmis reprezentanții bibliotecii.

Spectacol de gală la Sala Transilvania prezentat de „Cindrelul –Junii Sibiului

foto: CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu

Nici în acest an de pe agenda zilei de 1 Decembrie nu va lipsi tradiționalul deja spectacol folcloric prezentat de Junii Sibiului la Sala Transilvania.

„În 1Decembrie, spunem într-un glas „Noi Suntem Români!” prin spectacolul folcloric ce debutează la ora 15.00, la Sala Transilvania din Sibiu.

Accesul se face pe bază de bilete, ce sunt disponibile în mod gratuit, online, pe EVENTBOOK.RO, începând de joi, 28 noiembrie 2024, ora 9.00.

Vor intona Imnul „Deşteaptă-te, române!” și vor spune, prin cântecele lor „La mulți ani, România!”, vedete ale scenei muzicii populare românești: Nicolae Furdui Iancu și Tudor Furdui Iancu, Liliana Laichici și Grupul „Crăițele”, Ionuț Dolănescu, Ioana Maria și Doinița Dolănescu, Adriana și Mariana Anghel, Matilda Pascal Cojocărița și Ștefan Cigu, Olguța Berbec și Remus Novac, Daria Gâdea și Radu Dinescu, Mihai Teacă Jr. și Mihai Teacă Sr., Aurora și Săndel Mihai, Răzvan și Adrian Neamțu, Sînziana și Ioana Ștefan, Adrian, Marian și Cristian Obrejan, Ovidiu Homorodean, Traian Stoiță, Răzvan Năstăsescu, Sebastian Emanuel Stan. De asemenea, pentru a sărbători România și pentru a sărbători cei 80 de ani de activitate neîntreruptă a Junilor Sibiului, invitată specială la eveniment va fi inegalabila Andra, cu un moment deosebit, în care va interpreta șlagăre din muzica populară românească” au anunțat reprezentanții ansamblului „Cindrelul-Junii Sibiului”.

De Ziua Națională sibienii sunt așteptați la vot

Foto: Arhivă

Însă cel mai important eveniment al zilei de 1 Decembrie îl constituie alegerile parlamentare. Sibienii sunt așteptați în număr cât mai mare la urne pentru a-și vota deputații și senatorii care îi vor reprezenta în viitorul Parlament al României.

Ce opțiuni de vot au sibienii

Foto: Mesagerul de Sibiu

 

Aproape toţi cei nouă parlamentari sibieni din prezent candidează la alegerile parlamentare, singurul care nu se mai regăseşte pe liste fiind liderul judeţean al AUR, deputatul Sebastian Suciu.

Senatorul Nicolae Neagu candidează pentru cel de-al cincilea mandat, primul pe lista PNL, după ce a avut trei mandate de senator şi unul de deputat, Claudiu Mureşan, ales senator USR, candidează acum de pe locul doi pe lista PSD Sibiu, pentru al doilea mandat de senator, după Lavinia Şandru, venită de la Bucureşti, iar senatorul Gheorghe Cătană candidează pentru cel de-al doilea mandat, pe lista AUR Sibiu, după Luminiţa Păucean-Fernandes.

Unul dintre cei mai cunoscuţi candidaţi pentru Senat din Sibiu este fostul minstru al Economiei, Ion Ariton, din partea Forţa Dreptei. Acesta este primul pe lista pentru Senat şi încearcă să obţină cel de-al treilea mandat de senator, după ce a mai fost în Senat între 2012-2016 şi 2008-2012.

Liderul organizaţiei judeţene USR, Ruxandra Cibu Deaconu, candidează prima pe listă, pentru primul mandat de senator din carieră, după ce a pierdut cursa pentru postul de primar al municipiului Sibiu, la alegerile locale. Printre candidaţii sibieni pentru Senat se mai numără şi Elena Lotrean (DREPT), fondatoarea Şcolii Finlandeze la Sibiu şi, din 2018, Consul Onorific al Finlandei la Sibiu.

Cel mai cunoscut candidat la alegerile parlamentare de la Sibiu este ministrul Culturii, fost ministru al Muncii şi fost vicepremier, liderul organizaţiei judeţene PNL, Raluca Turcan. Deputatul Raluca Turcan candidează prima pe lista PNL Sibiu, pentru cel de-al şaselea mandat în Cameră. Pe locul trei pe lista PNL Sibiu pentru Cameră este deputatul Christine Thellmann, după ce, pe doi, este fostul viceprimar Virgil Popa, iar pe primul, Raluca Turcan.

Fostul ministru al Turismului, Bogdan Trif, lider al organizaţiei judeţene a PSD, candidează pentru cel de-al doilea mandat de deputat.

Primul pe lista Forţa Dreptei la Cameră este deputatul Constantin Şovăială, care acum candidează pentru cel de al treilea mandat, primele două obţinându-le pe listele PNL.

Liderul organizaţiei municipale USR, Adrian Echert, este primul pe lista pentru Cameră, după ce a pierdut la alegerile locale, pentru a doua oară, cursa pentru preşedinţia CJ Sibiu.

Pe primul loc pe lista PSDI pentru Cameră, la Sibiu, candidează Horaţiu Potra, care a pierdut alegerile locale, când a candidat pentru postul de primar al municipiului Mediaş.

Deputatul Marius Vulcan, ajuns în Parlament în locul lui Dan Barna (USR), ales europarlamentar, candidează singur pe lista DREPT Sibiu, pentru Cameră.

Autor: Cezar BUDESCU

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura