Duel muzical! Noaptea Privighetorilor va fi marcată la Sibiu, în Muzeul ASTRA

Societatea Ornitologică Română organizează, cu sprijinul Lidl România, a șaptea ediție a evenimentului Noaptea Privighetorilor. Cel mai relaxant duel dintre oameni și păsări se desfășoară pe data de 19 mai în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

Participanții trebuie să achite biletul de intrare la muzeu, însă tururile ornitologice și concertele sunt gratuite / foto: Silviu Popa

„Rețeta evenimentului este una simplă. Avem două concerte și multă relaxare. Primul concert este cel al păsărilor cântătoare din orașe, pentru că și în aglomerările urbane avem sunete frumoase, nu doar clasica bormașină de weekend. După ce ascultăm păsările, le dăm replica. Iar marii compozitori au găsit mereu inspirație în trilurile de pasăre pe care le-au studiat, fie că vorbim de ciocârlie, privighetoare, graur sau alte specii. Din această rețetă de succes, până acum, nu pot lipsi condimentele, așa că vom presăra totul cu informații inedite despre păsări, cum le poți ajuta, ce proiecte de conservare avem. Avem și ateliere special create pentru copii, avem și listele de păsări pe care vizitatorii le pot vedea de obicei în orașe”, a spus Teodora Domșa, managerul proiectului Noaptea Privighetorilor.

Programul complet

La Sibiu, evenimentul a ajuns deja la a doua ediție. Duminică, 19 mai, de la ora 16,00, în Muzeul ASTRA se dă startul activităților. „Vizitatorii muzeului pot lua parte la tururile ghidate de biologi și membri ai Societății Ornitologice Române. Ne vom plimba pe aleile din muzeu și vom asculta și identifica păsările care locuiesc aici – de la vrăbii de casă și de câmp la țicleni, cinteze sau sturzi cântători. Pentru copii avem ateliere specifice, de identificare a speciilor cele mai comune.  Totodată, în muzeu este pregătită și o expoziție fotografică cu speciile cele mai charismatice. Să nu vă fie frică să le cereți detalii biologilor, vă vor povesti care pasăre poate coborî pe arbori cu capul în jos, care dintre ele își duce ierburi aromatice în cuib și de ce, avem o sumedenie de detalii interesante despre păsări”, a declarat Oana Burcea, de la Muzeul ASTRA. De altfel, unul dintre ghizii de la Noaptea Privighetorilor este sibianul Ciprian Fântână, directorul de conservare de la SOR.

TEODORA DOMȘA | manager proiect: „În 2019, vrem să discutăm cât mai mult cu oamenii despre ce înseamnă să salvezi un pui de pasăre și de ce la păsări nu e deloc bine să iei puii acasă, așa cum se face în cazul câinilor sau al pisicilor.“

După concertul păsărilor cântătoare, vine replica umană. Anul acesta, la muzeu va concerta formația instrumentală „Pro Nobile”, iar repertoriul propus cuprinde lucrări de Respighi, Haydn, Mozart, Schuman și Enescu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*