În ultima săptămână a fost epuizat stocul de vaccin antigripal din județul Sibiu.
În sezonul 2019-2020 au beneficiat de vaccin antigripal gratuit 26.800 de persoane aflate în grupele de risc, campania de imunizare debutând în data de 21 octombrie 2019, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) a judeţului Sibiu.
DSP informează că, în perioada 3 – 9 februarie, în județul Sibiu au fost înregistrate 3.838 cazuri de infecţii acute de căi respiratorii superioare, cu circa 15 la sută mai puține faţă de cazurile din săptămâna precedentă. Totuși, numărul acestora este mai mare față de cel înregistrat în aceeași perioadă a sezonului trecut, când s-au raportat 2.675 de cazuri.
Săptămâna trecută au fost înregistrate 710 pneumonii, iar cazurile de gripă raportate au fost în număr de 380, față de 309 cazuri în săptămâna anterioară, recoltându-se și o probă pentru confirmarea gripei de la un copil în vârstă de 1 an din spital. Cazul a fost pozitiv pentru gripă tip AH3, evoluția a fost favorabilă, copilul fiind în prezent externat. Nu au fost alte cazuri în familie.
„Proba aflată în lucru în cursul săptămânii trecute, recoltată de la o adolescentă de 14 ani, din localitatea Sadu, a avut rezultat pozitiv pentru gripă tip AH3. Evoluția a fost favorabilă, iar cazul externat“, au menționat reprezentanții DSP Sibiu.