Societatea de drumuri a Consiliului Judeţean Sibiu a obţinut un profit net de aproape 97.000 de lei în primele cinci luni ale acestui an, sub conducerea noului director general, Nicolae Muntean, după ce, în perioada similară a anului trecut, înregistrase pierderi de 18.900 de lei.
„Acest lucru a fost posibil, pe de o parte, prin creşterea realizărilor din execuţia bugetului pe 2013, iar, pe de altă parte, prin reducerea cheltuielilor cu piese de schimb, combustibili, materii prime şi materiale“, explică Muntean.
Drumuri şi Poduri S.A. are, de ieri, şi un nou Consiliu de Administraţie, în care Consiliul Judeţean Sibiu este reprezentat de Adrian Besoiu, consilier judeţean PSD, Iordan Nicola, secretarul judeţului, Ioan Stoica, directorul economic al Consiliului Judeţean, Cristian Bucura, directorul general al Urbana S.A., şi Mihai Marin, administratorul firmei Bledinger S.R.L. Proiectul de hotărâre a stârnit protestele Danielei Câmpean, liderul grupului PDL, care a afirmat că trei din cele cinci persoane ar fi incompatibile şi l-a dat ca exemplu pe Besoiu. Social-democratul a răspuns că va demisiona din Consiliul Judeţean, pentru a elimina incompatibilitatea. Cei şapte consilieri PDL au votat împotrivă, dar proiectul a întrunit majoritatea.