Drumeție la apus de soare în Munții Făgăraș

Pasionații de drumeții montane sunt invitați să participe sâmbătă, 14 martie, la o tură spectaculoasă în Munții Făgăraș, ce promite priveliști deosebite la apus. Punctul de întâlnire este la ora 12:00, în parcarea Hervis Șelimbăr din Sibiu.

(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Anii Drumeției

Ghidul montan Radu Zaharie va conduce participanții pe traseul Cabana Bâlea Cascadă – Cascada Bâlea – Cabana Bâlea Cascadă – Muchia Buteanului și retur. Traseul, de dificultate medie, presupune o diferență de nivel de aproximativ 750 de metri.

Participanții sunt sfătuiți să fie echipați corespunzător: bocanci impermeabili, parazăpezi, haine în straturi, strat termic, buff sau căciulă, mănuși, lanternă frontală obligatorie, ochelari de soare, cremă SPF, apă sau ceai (minim 1 litru), gustări și fructe. Pentru confort suplimentar se recomandă bețe de trekking și gheruțe sau colțari.

Cei interesați se pot înscrie și afla mai multe detalii accesând pagina evenimentului.