Anii Drumeției vă invită duminică, 23 martie, de la 09.30, la o nouă aventură în natură: o drumeție în familie pe Via Transilvanica, într-o arie protejată din Dealurile Târnavelor
Traseul propus pornește din fața bisericii fortificate din Richiș, care va fi vizitată la începutul turei. Această biserică construită de călugării cistercieni, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, este cunoscută pentru Omuleții Verzi ascunși sub arcadele bisericii. Povestea lor este extrem de interesantă și o veți afla de la ghidul turei.
După vizitarea bisericii cisterciene drumeții vor urmări semnele traseului Via Transilvanica pe ulițele satului spre localitatea Biertan. La ieșirea din Richiș vor urca spre stânga, pe un drum de țară spre culmea dealului care îi va conduce către nord. Urmează traseul marcat cu litera T rămânând tot timpul deasupra teraselor de pe versanții dealurilor care erau cultivate în trecut de locuitorii sași cu viță de vie. Vinul de Târnave produs aici se spune că era atât de celebru încât era servit și la mesele oficiale ale împăratului Austriei. Aici drumeții vor povesti și despre plantele, insectele, mamiferelor și păsările care au determinat declararea ariilor protejate de interes european din această zonă.
Pentru mai multe detalii despre animalele sălbatice care trăiesc în această arie protejată urmăriți de Facebook a Federației Peisaj Deschis cu sediul la Hosman.
După aproximativ o oră drumeții vor ajunge la Biertan, unde vor vizita biserica fortificată, declarată sit UNESCO, care timp de 3 secole a reprezentat sediul episcopal al bisericii evanghelice din Transilvania. Poveștile acestei biserici cu o vechime de peste 500 de ani sunt impresionante, motiv pentru care aici se va zăbovi aproximativ o oră. Drumeți vor porni apoi mai departe și vor ieși din sat pe o vale ce îi conduce prin locuri mai sălbatice înapoi către satul Richiș.
La întoarcere vor face un popas unde participanți vor degusta o delicioasă plăcintă cu mere după o rețetă săsească veche!

Plecarea se face la ora 9.30 din parcarea magazinului de mobilă Hobby Mobila, la ieșirea din Sibiu spre Agnita (str. Ștefan cel Mare). După o scurtă prezentare a programului turei, participanți vom grupa pe mașini și vor porni spre localitatea Richiș. Richiș este unul dintre satele săsești aflat în interiorul ariei protejate pentru situl Natura 2000 Sighișoara – Târnava Mare.
Traseul propus este unul ușor, cu o distanță de 15 km și o diferență de nivel de 100 de metri.
Turiștii care doresc să participe la tură dar nu au posibilitatea de a se deplasa până la Richiș pot să sune ghidul turei (Mihai Proca – 0720003332) pentru a afla dacă sunt locuri în mașinile celorlalți participanți la tură.
Tura este potrivită persoanelor de orice vârsta cu un minim de condiție fizică și copiilor de minim 8 ani.
Tura este potrivită persoanelor de orice vârsta cu un minim de condiție fizică și copiilor de minim 8 ani.
ECHIPAMENT NECESAR
Sticlă cu apă/ceai, minim 1 l.;
Gustare pentru o pauză la jumătatea traseului
Șapcă și cremă de soare;
Spray anti-insecte.
Gustare pentru o pauză la jumătatea traseului
Șapcă și cremă de soare;
Spray anti-insecte.
Costurl este de 70 lei/participant adult, iar pentru copiii între 8 și 18 ani: 20 lei / participant!
Tura se va ține cu minim 10 participanți adulți plătitori!
Copiii vor participa însoțiți de un adult!
Copiii vor participa însoțiți de un adult!
Ghid este Proca Mihai