Vremea cu temperaturi neobișnuit de crescute pentru această perioadă a scos din casă multe familii dornice de activitate și de timp petrecut #liberinaerliber. Astfel, a fost un weekend cu multă mișcare în programul Anii Drumeției.
”Drumeţia în familie din data de 10 februarie 2024 a pornit din localitatea Hosman, unul dintre satele săsești aflate în interiorul sitului Natura 2000 pentru protecția păsărilor Podișul Hârtibaciului. Vremea bună şi dificultatea uşoară a traseului a determinat multe familii cu copii să participe la această tură al cărui scop a fost să descoperim împreună comorile naturale ale acestei arii protejate din imediata apropiere a Sibiului.
Traseul pe care l-am parcurs a pornește din fața bisericii fortificate din Hosman de unde am urcat spre sud pe un drum de țară spre culmea dealului împădurit. Am parcurs pășuni largi unde din loc în loc au apărut stejari seculari izolați despre care participanții au aflat că formează un peisaj specific satelor săsești creat de mâna omului dar care a facilitat dezvoltarea unei biodiversități foarte bogate formată din flora acestor pajiști, insecte și păsări rare care trăiesc aici. Participanții au aflat de câteva dintre păsările care au determinat declararea ariei protejate de interes european pentru protejarea păsărilor Podișul Hârtibaciului cum ar fi acvila țipătoare mică, sfrânciocul roșiatic, ciocănitoarea neagră sau prigoria. Împreună cu cei mici am identificat, cu ajutorul unui determinator de urme, câteva dintre animalele sălbatice care trăiesc în această zonă: bursuc, lup, căprioară sau vulpe.
În vârful dealului am traversat un pâlc de pădure pentru a ajunge în locul de unde am panoramat râul Olt, Țara Făgărașului și maiestuoșii munți Făgăraș. A fost locul potrivit să povestim despre alte trei arii protejate: situl Natura 2000 Avrig – Scorei – Făgăraș, dedicat conservării păsărilor de apă de pe râul Olt, situl Natura 2000 Piemontul Făgăraș, pentru protecția unor specii de păsări de pădure și situl Natura 2000 Munții Făgăraș pentru protejarea habitatelor de pădure, a pajiștilor montane și a multor specii de animale, precum carnivorele mari. Am admirat panorama munților Făgăraș și am pornit de-a lungul lizierei pădurii de stejar, urmând pentru scurt timp traseul de drumeție marcat cu bandă roșie. A fost locul ideal pentru poze și câteva informații despre activitatea de marcare a traseelor turistice din cadrul programului Anii Drumeției. De aici, ne-am întors pe drumul de pământ care ne-a condus înapoi spre satul Hosman. Pentru mai multe detalii despre animalele sălbatice care trăiesc în această arie protejată le-am recomandat participanților să acceseze pagina de Facebook a Forumului Peisaj Deschis cu sediul la Hosman (https://fb.watch/pLdz86H1ei/).
M-a bucurat mult interesul arătat de participanți pentru informațiile pe care le-am oferit despre ariile protejate care acoperă aproximativ 60% din județul Sibiu. Am fost însă extrem de încântat de implicarea activă a copiilor în activitățile pe care le-am propus pentru a descoperi împreună secretele faunei și florei din situl Podișul Hârtibaciului”, povestește Mihai Proca, ghid în programul Anii Drumeției.
Vă invităm să ne însoțiți și weekendul acesta într-o drumeție care se anunță a fi la fel de interesantă: Drumeție în familie la Poiana Godea
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Judetean Sibiu în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.
Descoperă mai multe pe www.aniidrumetiei.ro și app-ul Anii Drumeției, disponibil în App Store și Play Store.