Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu și procurorii DIICOT au documentat activitatea infracțională a doi bărbați de 27 și 51 de ani.
În perioada octombrie 2025 – februarie 2026, aceștia ar fi procurat, deținut și vândut droguri de mare risc sub formă de substanță cristalizată 4CMC către consumatori din Sibiu și Piatra Neamț.

Foto: IPJ Sibiu
Bărbatul de 51 de ani ar fi deținut și manipulat cantități de produse psihoactive pe care le îngropase sau le ascunsese în diferite locații din municipiul Sibiu și din proximitate. Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate peste 300 de grame de substanțe interzise, printre care NEP, 5F-ADB și 4BMC.

Foto: IPJ Sibiu
La perchezițiile făcute pe 18 februarie 2026 în Sibiu și Piatra Neamț au fost ridicate peste 330 de grame de drog de mare risc 4CMC, o parte porționată și ambalată pentru vânzare. Au mai fost găsite o cantitate de substanță vegetală, trei cântare electronice de precizie, două arme cu bile de metal supuse autorizării și o sumă de bani în lei.

Foto: IPJ Sibiu
Pe 18 februarie 2026, procurorii DIICOT Sibiu au dispus reținerea celor doi. Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Sibiu a fost sesizat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. O a treia persoană, care ar fi sprijinit activitatea infracțională, se află sub control judiciar.











