În perioada 09 – 11 februarie, polițiștii rutieri sibieni au continuat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor de către șoferi aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, ocazie cu care s-au constatat 20 de infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 45 de permise de conducere, au fost retrase 39 de certificate de înmatriculare și s-au aplicat 900 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 260.000 de lei.
FOTO: arhivă
Exemple semnificative:
La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 01.20, în localitatea Cristian, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 1 de către un sibian în vârstă de 39 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, la nivelul Poliției Orașului Săliște, s-a deschis un dosar de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 11.30, în localitatea Axente Sever, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 14 de către un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Dumbrăveni. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. La nivelul Poliției Orașului Copșa Mică, s-a deschis un dosar de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 17.30, în localitatea Miercurea Sibiului, polițiștii rutieri au observat cum șoferul unui autoturism condus pe strada Corneliu Medrea pătrunde în DN 1 prin viraj la stânga, încălcând marcajul continuu care separă cele două sensuri de deplasare. Polițiștii au oprit autoturismul în cauză și au constatat că la volan se află un localnic în vârstă de 47 de ani, a cărui testare alcoolscopică a indicat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, la nivelul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 19.00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului de Ordine Publică Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Măgheranului de către un sibian în vârstă de 23 de ani. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
La data de 11 februarie a.c., în jurul orei 01.00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului de Ordine Publică Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus în Piața Unirii de către un sibian în vârstă de 27 de ani. Testările specifice pentru depistarea consumului de alcool și substanțe psihoactive au indicat atât un rezultat de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, cât și un rezultat pozitiv în ceea ce privește consumul de substanțe interzise. Șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei în sânge și a consumului unor substanțe interzise. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, respectiv conducere sub influența substanțelor psihoactive.
La data de 11 februarie a.c., în jurul orei 08.00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Calea Șurii Mari de către un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Moșna. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
La data de 11 februarie a.c., în jurul orei 23.30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Mihail Kogălniceanu de către un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Axente Sever. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.