În weekend, polițiștii au constatat 8 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 29 de permise de conducere, au retrase 10 certificate de înmatriculare și s-au aplicat 280 de sancțiuni contravenționale în valoare de 96.000 de lei.
Exemple semnificative
La data de 5 februarie a.c., în jurul orei 18,30, în municipiul Mediaș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Fântânele de către un localnic în vârstă de 46 de ani. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. La Biroul Rutier Mediaș, s-au întocmit actele în vederea efectuării de cercetări penale care vizează conducerea sub influența alcoolului.
***
La data de 5 februarie a.c., în jurul orei 22,30, pe DN 14, în zona orașului Dumbrăveni, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 57 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar după recoltarea probelor biologice, în cauză s-au întocmit actele în vederea efectuării de cercetări penale pentru conducere sub influența alcoolului.
***
La data de 6 februarie a.c., în jurul orei 01,30, pe strada Cloșca din municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept. Pe numele tânărului s-a deschis un dosar de cercetare penală pentru conducere fără permis.
***
La aceeași dată, în jurul orei 16,45, polițiștii Secției de Poliție Rurală Orlat au oprit pentru control un autoturism condus pe raza localității Cristian de către un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Orlat. Bărbatul le-a înmânat polițiștilor un permis de conducere eliberat de o autoritate străină, în urma verificărilor documentului rezultând indicii care să conducă spre ipoteza că ar fi vorba despre un document fals. Pe numele persoanei în cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale, respectiv uz de fals. Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Orlat.
***
La data de 6 februarie a.c., în jurul orei 18,00, în municipiul Mediaș, un localnic în vârstă de 19 ani, aflat la volanul unui autoturism condus pe strada Baznei, a fost testat de către polițiști cu aparatul Drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă la substanța THC-5, cannabis. Ulterior recoltării probelor biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism, în cauză s-au întocmit actele efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
***
La data de 6 februarie a.c., în jurul orei 18,00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Orlat au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Principală din localitatea Gura Râului de către un localnic în vârstă de 38 de ani. Întrucât testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Orlat, s-au întocmit actele efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
***
La data de 6 februarie a.c., în jurul orei 23,45, polițiștii medieșeni au oprit un autoturism condus pe strada Iuliu Maniu de către un localnic în vârstă de 19 ani. Testarea șoferului cu aparatul Drugtest a indicat un rezultat pozitiv la substanța Methamphetamină, medieșeanul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism. În cauză, s-au întocmit actele efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.