Ieri, pe str. Avram Iancu din municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia a fost identificat un medieșean în vârstă de 21 ani.
Testarea șoferului cu aparatul DrugTest a indicat valoare pozitivă la o substanță psihoactivă, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism.
De asemenea, polițiștii au stabilit că tânărul avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată.
În urma celor constatate, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența substanțelor psihoactive, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autoturism pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Tot ieri, pe str. Lungă din municipiului Sibiu s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, mai exact șoferul unui autoturism (un sibian în vârstă de 55 de ani), pe fondul nepăstrării distanței regulamentare a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în fața sa (condus de o femeie de 33 de ani).
Ambii conducători auto au fost testați cu etilometrul, iar în cazul bărbatului de 55 de ani aparatul a indicat o valoare de 1,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 24 mai a.c., în jurul orei 5:00, în localitatea Cârțișoara, polițiștii Secției nr. 4 de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au depistat un localnic în vârstă de 24 de ani în timp ce conducea un autoturism fără a deține acest drept.
Pe numele conducătorului auto s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.