Cel mai tânăr festival de muzică din Sibiu, Street Music Festival, se va desfășura în Piața Mică, în 23 și 24 septembrie.
Invitații speciali sunt Budapest Ragtime Band, una dintre cele mai iubite formații de divertisment din Europa. Accesul publicului la acest eveniment este gratuit.
Ediția din 2017 a Street Music Festival aduce în fața publicului sibian ritmuri ragtime, o muzică optimistă și antrenantă, fiind unul dintre cele mai iubite genuri muzicale de la începutul secolului trecut. Organizatorii au ales ragtime-ul pentru această primă ediție în contextul celebrării în acest an a lui Scott Joplin, regele ragtime-ului, de la a cărui dispariție se împlinesc 100 de ani.
„Avem bucuria și onoarea de a-i avea pe scena festivalului pe pianistul Horia Mihail, alături de Daniel Szasz – vioară (concert-maestru al Orchestrei din Alabama, S.U.A.) și de percuționistul Andrei Marcovici. În deschiderea festivalului, îi vom asculta pe Academic Quintet, o formație compusă din instrumentiști de valoare a scenei simfonice brașovene”, anunță Ciprian Dancu, directorul festivalului.
Budapest Ragtime Band a fost fondat în 1980 din foști studenți ai Academiei „Franz Liszt” din Budapesta. Standardele înalte și creativitatea interpretării lor îi definesc drept una dintre cele mai prestigioase formații de jazz din Ungaria din ultimele decenii. Repertoriul lor include piese tradiționale de ragtime, muzica clasică, swing sau dixieland. Formația cântă peste 100 de concerte pe an în Ungaria și peste hotare. Au cântat în Sala Filarmonicii din Berlin, au întreprins turnee în Anglia, SUA, Insulele Canare și au participat la diferite festivaluri de jazz din Germania, Elveția, Polonia și Italia. Budapest Ragtime Band a cântat alături de mari artiști precum Dave Brubeck, Chris Barber, Clark Terry sau Johnny Griffin. În cele aproape patru decenii de la înființare au înregistrat 11 LP-uri și CD-uri și sunt o apariție constantă pe ecranele televiziunilor din Ungaria, Germania sau America.
Street Music Festival este un eveniment organizat de Asociația Culturală „Music On”, sponsorizat de Tecton Trust, Restaurant Max, Victoria Păltiniș, Unimat. Acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria municipiului Sibiu.