Două persoane au fost rănite într-un accident la Mediaș

Un accident s-a produs sâmbătă seara pe str. 1 Decembrie din Mediaș, unde au fost implicate trei persoane.

Foto: Mesagerul de Sibiu

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiști rutieri au stabilit faptul cǎ, în timp ce se deplasau pe aceeași direcție de mers, cel mai probabil pe fondul unei depășiri neregulamentare, șoferul unui autoturism (21 de ani, domiciliat în Târnava) a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un medieșean în vârstă de 22 de ani, după care a ricoșat într-un stâlp”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

Potrivit acestora, în urma coliziunii, șoferul de 21 ani, precum și un pasager de aceeași vârstă, domiciliat în Mediaș, au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital.

Polițiștii rutieri continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Maria-Antonia OANA