În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 717 de persoane (dintre care 670 adulți și 47 copii). Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 535 de persoane, iar 56 persoane au murit.
În ultimile 24 de ore au fost confirmate pozitiv 10 persoane. Dintre acestea, 2 persoane au fost înregistrate în categoria de vârtă 20-29 de ani, 1 persoană la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 persoane în categoria de vârstă 50- 59 de ani, 1 persoană în categoria de vârstă 60- 69 de ani și 1 persoană în categoria de vârstă 70-79 de ani.
În ultimele 24 de ore la autorități au sunat 104 sibieni, pompierii au răspuns la 42 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu la 97.
Ieri, 236 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a 9 societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor impuse, nefiind identificate nereguli.
Efectivele de poliție locală au verificat 3 mijloace de transport în comun și au sancționat contravențional 2 persoane cu avertisment scris pentru nepurtarea măștii de protecție sanitară.
În urma verificărilor efectuate de DSVSA, în cadrul a 11 societăți, au aplicat o amendă de 10.000 lei. De asemenea, în cadrul acțiunii comune cu Biroul Poliție autostradă au fost verificate 28 autospeciale de transport alimente în urma cărora s-a aplicat o sancțiune contravențională (un avertisment).