Primăria Sibiu face pași concreți pentru extinderea infrastructurii verzi a orașului, prin amenajarea a două coridoare verzi în cartierele Vasile Aaron și Tineretului.
Proiectele au ajuns în etapa aprobării indicatorilor tehnico-economici, după finalizarea studiilor de fezabilitate, și vor fi propuse pentru finanțare europeană prin Programul Regiunea Centru.
„Extinderea și modernizarea spațiilor verzi din Sibiu este o direcție de acțiune asumată prin Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană. Prin crearea acestor coridoare verzi, aducem natura mai aproape de oameni, chiar în cartierele lor”, a declarat primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor. Investiția totală estimată depășește 65 de milioane de lei.
Coridorul verde din cartierul Tineretului – peste 50.000 mp de spațiu revitalizat
În zona pârâului Rossbach, proiectul prevede regenerarea a 28.000 mp de vegetație existentă, completată cu plantarea a peste 700 de arbori, 4.000 de arbuști și 1.800 de plante perene. În plus, vor fi create noi spații verzi înierbate, pe o suprafață de 25.000 mp.
Zonele vor fi echipate pentru activități sportive (workout și tenis de masă), iar pentru relaxare vor exista alei, poduri pietonale, platforme de observare a naturii, bănci și mese. Locurile de joacă, iluminatul public inteligent, hotspot-urile WiFi și sistemele de supraveghere vor completa infrastructura „smart” a zonei.
Coridorul verde din V. Aaron – un parc linear ecologic pe Valea Săpunului
În zona străzii Muncel, pe un teren de peste 48.000 mp, va fi revitalizată vegetația existentă și completată cu peste 1.200 de arbori, 7.400 de arbuști, 4.700 de plante perene și 1.800 de plante pentru grădini de ploaie. Alte 43.000 mp vor fi transformați în suprafețe înierbate, cu accent pe stimularea biodiversității.
Coridorul va integra facilități pentru sport, joacă, promenadă și relaxare, precum și dotări moderne: iluminat public alimentat cu panouri fotovoltaice, WiFi, supraveghere video și sisteme de colectare și reutilizare a apei pluviale.
Prin aceste proiecte, municipalitatea își propune să transforme spațiile urbane în adevărate oaze verzi, adaptate atât nevoilor comunității, cât și cerințelor de sustenabilitate și adaptare la schimbările climatice.














