Două locații noi pentru refugiații din Ucraina

Pentru integrarea cât mai eficientă a eforturilor în vedere acordării de asistență umanitară, persoanelor refugiate și relocate din Ucraina, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției gestionează, monitorizează și oferă sprijin permanent persoanelor refugiate/strămutate pe teritoriul României și sosite în județul Sibiu.

Toate instituțiile implicate în gestionarea acestei situații sunt în legătură permanentă și desfășoară activități în mod integrat pentru ca persoanele care se refugiază din fața războiului să treacă mai ușor prin aceste momente.

Astăzi, 17 martie a.c. a avut loc ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu, în care au fost adoptate Hotărârea nr. 4 privind aprobarea listei spaţiilor de cazare operaţionale şi cu posibilitatea de amenajare, identificate la nivelul UAT – urilor şi instituţiilor din judeţul Sibiu, pentru cetăţenii străini sau apatrizi aflaţi în situaţii deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina şi care intră în România prin punctele de frontieră și  Hotărârea nr. 5 privind aprobarea Planului de activităţi al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Sibiu–2022.

În baza Hotărârii nr. 4 au fost operaționalizate două locații noi pentru cetățenii străini sau apatrizi aflaţi în situaţii deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina, și anume:

Cămin Sportiv Hotel Sport (Sibiu, str. Octavian Goga nr. 2) – din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Sibiu – un număr de 40 de locuri

Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu, Strada Postăvarilor nr. 18 – un număr de 20 de locuri.

Astfel, la acest moment sunt operaționalizate în total, la nivelul județului Sibiu, un număr de 140 de locuri de cazare.

„Menționăm că textul complet al Hotărârii nr. 4, al Hotărârii nr. 5 și anexele pot fi consultate pe site-ul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu www.isusibiu.ro precum și site-ul Instituției Prefectului la secțiunea Activități – Situații de urgență” se arată într-un comunicat al ISU Sibiu.

La data de 16.03.2022, ora 18:00, în  căminele  ULBS erau cazate un număr de 29 de persoane provenite din Ucraina, iar un număr de 51 de locuri erau disponibile.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*