Două localități din județul nostru rămân luni fără gaz

Delgaz Grid, pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz, luni, 30 octombrie, în intervalul orar 08:00-14:00, în localitățile Dupuș și Ațel din județul Sibiu.

FOTO: arhivă

Delgaz Grid solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).

„Regretăm disconfortul creat și le mulțumim clienților pentru înțelegerea și sprijinul acordat pentru desfășurarea acestor lucrări”, transmite Delgaz Grid.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*