Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit în această dimineață la un accident produs pe strada Henri Coandă, din mun. Sibiu.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Henri Coandă, dinspre Vasile Aaron, un sibian în vârstă de 67 de ani nu a acordat prioritate și a lovit două femei, una în vârstă de 25 de ani și una în vârstă de 55 de ani, sibience, care traversau strada pe trecerea pentru pietoni.
În urma impactului, cele două femei au suferit vătămări corporale, fiind transportate la spital conștiente.