Fostul administrator public al județului Sibiu, Sebastian Dotcoș, vorbește pentru prima oară despre incompatibilitatea sa cu Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean.
Declarațiile sale vin după ce Dotcoș și-a anunțat oficial candidatura la Primăria Marpod.
„Hotărârea de a mă reîntoarce în calitate de candidat la funcția de primar al comunei Marpod nu reprezintă o ieșire pe ușa din dos și nici abandonarea responsabilităților publice județene.
Funcțiile pe care le-am ocupat de la plecarea din Primăria Marpod, administrator public al județului Sibiu și director al Cancelariei Instituției Prefectului, sunt repere elocvente pentru cei care sunt interesați să-mi evalueze activitatea profesională, dar și conduita în relațiile cu cei cu care am avut onoarea să lucrez. Pentru toate există o „explicație”… Cauza principală a deciziei personale pe care am înaintat-o de curând conducerii PNL Sibiu are la bază „colecția specială” de contre profesionale evidente venite din partea președintei Consiliului Județean Sibiu! Vocea tot mai autoritară a dnei Daniela Cîmpean impune o atmosferă incompatibilă cu felul meu de-a fi și cu cel puțin un principiu de bază al democrației: dreptul la opinie, la idei, soluții, strategii care pot îmbunătăți o stare de fapt sau o situație, un proiect, un program etc. Pentru mine, atitudinea bazată pe ipoteza fundamentalistă că „cine nu-i cu mine, e împotriva mea!” reprezintă un obstacol greu de trecut pentru un dialog civilizat si eficient. De asemenea, refuzul, uneori ostentativ, de a fi propus sau de a mi se atribui un rol – inițial, promis – în administrația publică judeteană (știți legenda care circula pe internet despre candidatura mea pentru funcția de prefect!, de fapt o situație extrem de stânjenitoare…) m-a determinat în cele din urmă să-mi reiau șansa pentru un rol de administrator local. Nu consider acest fapt o retragere sau cu atât mai puțin, o înfrângere, din contră! După o evaluare obiectivă a întregii situații, am ales cea mai elegantă soluție pentru a dezamorsa întreaga „arhivă” de divergențe pe care nu le-am dorit, nici să le trăiesc, nici să le afișez public, nici să le dezvolt într-un conflict care ar fi creat o inutilă paradă de „putere”. Omul, cât trăiește, învață! Cei care mă cunosc știu că nu sunt o persoană ahtiată după „funcții si imagine”, că nu fac jocuri duble, că spun cu voce tare ceea ce gândesc și, chiar dacă în acest moment am mai multe „variante și oportunități”, rămân un membru onest al grupului politic din care am ales să fac parte în urmă cu 20 de ani, dar și un bărbat care nu acceptă compromisul. Perioada extrem de dificilă pe care o traversăm, această pandemie de cursă lungă, mă obligă și mai mult la o conduită decentă în care orgoliile personale nu au voie să pună în pericol echilibrul atât de fragil al interesului general”, a scris Sebastian Dotcoș pe pagina sa de socializare.
Din 2004, Dotcoș a câștigat patru mandate la Primăria Marpod, dar a demisionat după alegerile locale din 2016, pentru a ocupa funcția de administrator public al județului Sibiu. În noiembrie anul trecut, el a părăsit echipa Danielei Cîmpean, iar în ultima perioadă a condus cancelaria prefectului Mircea Dorin Crețu.