ACTUALIZARE: Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit pentru 18 noiembrie termenul pentru judecarea recursului declarat de Agenția Națională de Integritate (ANI) în dosarul privind incompatibilitatea președintelui PNL, Klaus Iohannis. ANI a cerut instanţei supreme să judece mai repede dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, considerând că judecata ar trebui să aibă loc înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, nu la două zile după.
ANI a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie mai multe documente în susţinerea cererii de schimbare a termenului de judecată a dosarului de incompatibilitate al lui Iohannis, stabilit pentru 18 noiembrie, la două zile după turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Instanţa supremă urmează să decidă dacă menţine data stabilită iniţial pentru judecarea dosarului lui Klaus Iohannis sau dacă procesul începe înainte de terminarea alegerilor prezidenţiale.
Pe 30 septembrie, instanța supremă a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului ANI, iar cele două părți au avut termen 10 zile pentru a formula în scris un punct de vedere.
Procesul lui Iohannis a ajuns la instanța supremă după ce, pe 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI prin care s-a constatat că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate.
ANI a făcut recurs, însă dosarul a întârziat foarte mult, ceea ce l-a determinat pe președintele Agenției, Horia Georgescu, să trimită recent conducerii Înaltei Curți de Casație și Justiție o cerere prin care solicita acestei instanțe să stabilească un prim termen în vederea judecării urgente a 33 de dosare care au ca obiect incompatibilitățile de tip „RAJA”, printre care și cel al lui Iohannis.
În aprilie 2013, Klaus Iohannis a fost declarat în stare de incompatibilitate de ANI, deoarece deține simultan funcția de primar al Sibiului și reprezentant al municipalității în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Apă Canal SA și SC Piețe SA
„În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Klaus Iohannis se află în stare de incompatibilitate, întrucât deține, simultan, atât funcția de primar al municipiului Sibiu, cât și calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în Adunarea Generală a Acționarilor în cadrul SC Apă Canal SA Sibiu (începând cu 30.04.2009 și până în prezent) și SC Piețe SA (începând cu 05.08.2010 și până în prezent), încălcând dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003”, declara ANI.
Klaus Iohannis exercită, în prezent, al patrulea mandat consecutiv de primar al municipiului Sibiu (2000 — 2004, 2004 — 2008, 2008 — 2012 și 2012 — prezent).
Prin hotărârile Consiliului Local al Municipiului Sibiu nr. 144/30.04.2009 și nr. 231/19.07.2012, Klaus Iohannis a fost împuternicit ca reprezentant al municipiului Sibiu în AGA a SC Apă Canal SA Sibiu iar începând cu data de 5 august 2010 deține și calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în AGA a SC Piețe SA.
ANI menționa ca jurisprudență relevantă în materie rapoarte care au avut același obiect de evaluare sentințele civile din 21.11.2012 — nr. 528/CA, nr. 529/CA, 532/CA și sentința civilă nr. 557/CA din 03.12.2012, privind mai mulți aleși locali (în categoria cărora intră și primarii) emise de Curtea de Apel Constanța, prin care s-a reținut existența stării de incompatibilitate în sensul art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.
Conform dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, „funcția de primar și viceprimar este incompatibilă cu funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți comerciale de interes național”.
Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.