Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au declanșat o anchetă penală având ca obiect infracțiunile de „nerespectarea atributilor privind repararea unui autovehicul” și „instigarea unei persoane de a repara un autovehicul implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, fără autorizație de reparație”.
Vizați sunt doi sibieni, unul în vârstă de 46 de ani, celălalt în vârstă de 60 de ani. Primul, la data de 15 decembrie a.c., ar fi efectuat reparații asupra unui autoturism implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs la data de 10 decembrie a.c., în municipiul Sibiu, pe strada Semaforului, cunoscând faptul că proprietarul mașinii nu deține autorizație de reparație.
Cel de-al doilea sibian, proprietarul autoturismului, l-a instigat pe mecanic să efectueze reparațiile cu toate că, în urma producerii accidentului, nu s-a prezentat la sediul unei unități de poliție în vederea obținerii documentului care i-ar fi permis să efectueze reparațiile într-un cadru legal.
Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Sibiu.