Dosar penal după ce a bătut fără milă un câine fără stăpân

La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 18,00, o persoană a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu cu privire la faptul că un bărbat lovește un câine fără stăpân, pe un câmp din apropierea străzii Petre Antonescu din orașul Cisnădie.

La fața locului s-au deplasat în regim de urgență polițiști de ordine și siguranță publică, precum și polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Sibiu.

Presupusul agresor a fost identificat, este vorba despre un bărbat în vârstă de 45 de ani, din județul Bacău.

De asemenea, în zonă a fost găsit și câinele, care prezenta leziuni în zona capului și care, ulterior, a fost predat unei clinici veterinare în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, la nivelul Biroului pentru Protecția Animalelor Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor, în conformitate cu prevederile articolului 25, aliniatul 2, litera d) din Legea nr. 205/2004R.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*