Opera Comică pentru Copii din București vine și în acest an în Sibiu, în cadrul Sibiu Opera Festival, cu un spectacol de balet dedicat celor mici: ”Don Quijote”.
Sunt programate două reprezentații la Sala Teatrului ”Radu Stanca”, duminică, 23 septembrie, cu începere de la ora 16 respectiv ora 19. Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta de peste 3 ani.
Povestea se petrece în Barcelona, oraș în care Don Quijote ajunge călare, însoțit de scutierul său credincios, Sancho Panza. Aici, asistă, fără voia lui, la o scenă de familie care se petrece între cârciumarul Lorenzo, gazda celor doi drumeți, și fiica acestuia, Quiteria. Lorenzo dorește să-și mărite fata cu bogătașul Camacho, însă aceasta este îndrăgostită de Basilio, care ar face orice pentru a fi împreună cu Quiteria. Don Quijote intervine decisiv, iar povestea de dragoste ia altă turnură.
Biletele pentru acest eveniment pot fi achiziţionate online de pe site-ul www.kompostor.ro și de la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu (Sala Thalia, str. Cetăţii nr. 3-5) de luni până joi, între orele 10,00-12,00 și 13,00-16,00. Prețul unui bilet este de 20 de lei. Se acordă o reducere de 50% pentru elevi, studenți și pensionari.
Ediţia a XVII-a a proiectului Sibiu Opera Festival se va desfăşura anul acesta în perioada 9 – 28 septembrie. Pe parcursul celor 21 de zile de festival sunt programate spectacole de operă, concerte corale, vocal-simfonice, operă pentru copii. Nu lipsește din programul acestei ediții momentul de arii din opere în spații publice – ”Take an Opera Break” și nici concursul de canto ”Vox Artis”, ajuns la ediția X-a. Programul complet al festivalului poate fi consultat pe pagina www.filarmonicasibiu.ro.
Sibiu Opera Festival este un eveniment organizat de Filarmonica de Stat Sibiu cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu. Acţiune cofinanţată de Primăria municipiului Sibiu.