Domeniul schiabil Bâlea, proiectul nr. 1 pentru ministrul Turismului

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, s-a aflat ieri la Bâlea, pentru a anunța sprijinul total al ministerului pe care îl conduce și al Guvernului pentru dezvoltarea domeniului schiabil în Masivul Făgăraș, în special în zona Bâlea.

Dobre a prezentat stadiul de implementare al proiectului nr. 1 de interes naţional – “200 de zile de zăpadă pe an – Dezvoltare durabilă în Masivul Făgăraş“. Acest proiect este prevăzut în Masterplanul de Investiţii în Turism, aprobat  prin HG nr. 558/4 august 2017.

Vizita a început dis de dimineață, când ministrul Dobre, împreună cu conducerea ADI MONTE FĂGĂRAŞ BÂLEA CAPRA, au urcat cu telecabina la Bâlea Lac. Ministrul a fost însoțit de Lucian Dumitra, președintele ADI MONTE FĂGĂRAŞ BÂLEA CAPRA, primarii din Cârțișoara, Sorin Cârțan, respectiv Arpașu de Jos, Constantin Văcariu, Marius Olariu, președintele Fundației Bâlea Transilvania, familia Klingeis, care deține hotelul de gheață și Cabana Bâlea Lac, reprezentanți ai Ministerului Turismului, oameni de afaceri din zonă, primarii celorlalte primării membre ale asociației, oameni de munte, reprezentanți ai instituților publice și mass-media. Odată ajuns la Bâlea Lac, ministrul Dobre a discutat cu cei implicați în proiect despre stadiul în care se află proiect, a vizitat atracțiile turistice din zonă și a făcut planuri privind derularea în continuare a proiectului.

În acest moment, proiectul este declarat unul de interes național, urmând ca în 2018 să se caute fondurile pentru realizarea studiului de fezabilitate și proiectului tehnic. Această responsabilitate revine asociației de dezvoltare, urmând ca apoi să intervină Ministerul Turismului, pentru a identifica sursele de finanțare pentru punerea în practică a proiectului. Potrivit ministrului Dobre, se are în vedere amenjarea a 150 de km de pârtii de schi în Masivul Făgăraș, ceea ce ar însemna o dublare a numărul de kilometri de pârtii din țara noastră. „Dezvoltarea domeniului schiabil zona Bâlea este unul vital pentru noi și vom depune toate eforturile împreună cu asociația de dezvoltare pentru implementarea acestui proiect“, a spus ministrul Mircea Titus Dobre.

Asociația este compusă din nouă primării din județele Sibiu (Cârțișoara, Arpașu de Jos și Porumbacu de Jos), Brașov și Argeș.

De asemenea, ministrul Turismului a vizitat Hotelul de Gheață, s-a urcat pe helioportul din zonă și a încercat distracțiile de sezon de la Bâlea Lac. A mers chiar cu snowmobilul pe lacul înghețat, iar la un moment dat a rămas împotmolit în zăpadă. Totul s-a încheiat cu bine în cele din urmă.

După-amiază, Mircea Titus Dobre a participat la o întâlnire de lucru cu conducerea asociației, iar vizita s-a încheiat la Căminul Cultural din comuna Cârțișoara, unde șeful Turismului a avut programată o întâlnire cu reprezentanţii autorităților locale, oamenii de afaceri din domeniul turismului din zona Bâlea și județele Brașov și Argeș, proprietarii de pensiuni, precum și reprezentanții instituțiilor publice. Aici, ministrul Dobre a prezentat programul privind dezvoltarea domeniului schiabil și care sunt pașii care vor trebui urmați. Toți cei prezenți au căzut de acord că proiectul este unul necesar și că vor ajuta la dezvoltarea turistică din Masivul Făgăraș.

Vom reveni cu detalii în zilele următoare.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*