Fostul mare jucător de handbal, Ștefan Birtalan, supranumit „Tunarul” a încetat din viață luni, la vârsta de 75 de ani.
Foto: Facebook CSA Steaua București
Anunțul a fost făcut luni, pe pagina de Faccebook a CSA Steaua București.
„Fostul jucător al Stelei, colonelul Ștefan Birtalan a decedat în această dimineață la vârsta de 75 de ani. Dublu campion mondial cu naționala României, triplu medaliat olimpic, Ștefan Birtalan a slujit Armata română din momentul în care a fost încadrat în 1969 și până s-a pensionat, cu gradul de colonel, în 1994.
De 12 ori campion al României, cu Steaua, ca jucător, și de 6 ori ca antrenor, Ștefan Birtalan a fost supranumit ”Tunarul”, asta pentru forța aruncărilor sale. A câștigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua în 1977, fiind cel mai bun jucător în finala celor de la ȚSKA Moscova (21-20).
Trupul neînsuflețit al celui mai bun jucător al lumii în 1974, 1976 și 1977 va fi depus marți, în jurul prânzului, la Capela Cimitirului Ghencea 3 (Strada Cooperativei 9). Cei care vor să-l conducă pe ultimul drum o pot face miercuri, 29 mai, ora 12:00. Sincere condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l odihneacă în pace!” au transmis reprezentanții CSA Steaua București.