DOLIU la AFT Sibiu”! Col.(rz).prof.univ.dr. Stelian SCĂUNAȘ a trecut în eternitate.

Cu adâncă tristețe, comunitatea academică militară sibiană își exprimă profundul regret pentru trecerea la cele veșnice a domnului col.(rz). prof. univ. dr. Stelian SCĂUNAȘ, un om care și-a dedicat 22 de ani din viață învățământului militar, contribuind la formarea multor generații de subofițeri, maiștri militari și ofițeri din Forțele Terestre Române.

foto: AFT Sibiu

„Va rămâne veșnic în inimile celor care l-au cunoscut ca un profesionist desăvârșit, un ofițer destoinic, un camarad de nădejde, un adevărat coleg şi prieten, un om de o bunătate deosebită, elegant în exprimare și ținută, un exemplu pentru noi toți.
Suntem alături de familia îndurerată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe și un gând de mângâiere și alinare!

Dumnezeu să vă odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.