Doliu în rândul salvatorilor montani din Sibiu: a încetat din viață Mihai Voinescu, fost șef al Salvamont Sibiu

Asociația Salvatorilor Montani Sibiu anunță cu profundă durere trecerea în neființă a colegului și prietenului lor, Mihai Voinescu, fost șef al Serviciului Salvamont Sibiu și instructor în școlile naționale.

Sursa foto: Facebook Asociația Salvatorilor Montani Sibiu

Născut la 26 mai 1955, Mihai Voinescu a fost un profesionist dedicat, un sportiv desăvârșit și un om care a inspirat generații întregi de salvatori montani prin pasiunea, experiența și devotamentul său pentru munte și pentru oameni.

Reprezentanții Salvamont Sibiu transmit condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat.

„ Cu profundă durere ne luăm rămas bun de la colegul și prietenul nostru Mihai Voinescu, care de ieri se antrenează sus, mult mai sus ca noi” transmit reprezentanții Asociației Salvatorilor Montani Sibiu.

Înmormântarea va avea loc vineri, la ora 14:00, la Cimitirul Municipal Sibiu.