Doliu în Lumea Artelor Plastice din România. Dorel Zaica, pedagog și artist plastic, a plecat la Domnul

Sunt momente în viață în care veștile triste ne bulversează, chiar dacă nu avem o legătură directă cu situațiile respective. Vestea primită de curând, legată de trecerea în neființă a profesorului bucureștean Dorel Zaica, mi-a indus o asemenea stare. Deși nu l-am întâlnit niciodată pe Dorel Zaica, marele pedagog al artelor plastice pe care l-a avut România, am scris câteva articole legate de acesta, în anii care au trecut. Am fost motivat să o fac pentru că m-au încântat rezultatele obținute de el în cadrul unor experimente făcute în școală, precum și reacțiile copiilor intervievați după o metodă pedagogică proprie, originală, cunoscută astăzi în învățământul românesc drept „Metoda pedagogică Zaica”.

de Ion Talpoș

sursa foto: Ion Talpoș

Profesorul bucureștean Dorel Zaica a plecat la Domnul zilele trecute, la vârsta de 86 de ani. Despre omul, pedagogul și artistul plastic Dorel Zaica aveam să aflu întâmplător, cu câțiva ani în urmă, de la Olimpia Coman-Sipeanu, artist plastic sibian, în cadrul unor discuții purtate pe marginea preocupărilor sale artistice.  Am aflat atunci că icoanele pe sticlă aflate în patrimonial Muzeului ASTRA Sibiu au făcut parte din experimentele pedagogului bucureștean care au dus la dezvoltarea metodei sale de lucru cu elevii, cunoscută astăzi în învățământul românesc drept „Metoda pedagogică Zaica”. Olimpia Coman-Sipeanu îmi spunea, atunci:

„În calitate de angajată a Muzeului ASTRA Sibiu, i-am facilitat regizorului Mihai Vișinescu intrarea în depozit și fotografierea unor icoane pe sticlă, din colecție, în vederea finalizării unui  concept editorial al cărui autor a fost, materializat într-un album interesant. Dumnealui a avut ideea și a gândit designul albumului, pe care l-a mai folosit apoi și pentru alte proiecte.

 

Regizorul Mihai Vișinescu a colaborat atunci cu artistul plastic Dorel Zaica, cu Ana Blandiana și cu mine. Contribuția mea la acel album se regăsește în partea introductivă a albumului, fiind o sinteză despre ce înseamnă icoana pe sticlă, din punct de vedere teoretic (istoric, iconografic, tehnic, artistic).

 

Pe spatele paginilor albumului sunt realizate desene și consemnate fraze inocente, rod al gândirii elevilor cu care profesorul Dorel Zaica a interacționat în cadrul proiectului. A lucrat frumos cu elevii, intervievându-i nu numai pe partea de artă plastică! I-a lăsat să gândească! Le-a pus întrebări „cu tâlc” iar copiii i-au răspuns nemaipomenit de frumos, de inocent! Aici, pe spatele acestor planșe, îmi spunea Olimpia Coman-Sipeanu, arătându-mi câteva planșe din album, găsim răspunsuri de-ale copiilor pe tema icoanelor, a lui Dumnezeu, pe tema Sfinților… Sunt nemaipomenite aceste răspunsuri! Am avut bucuria ca numele meu să fie alăturat atunci numelui doamnei Ana Blandiana, cea care a făcut o introducere poetică albumului, scriind chiar și o poezie despre icoane pe sticlă.

 

Am văzut acel album la care făcea referire Olimpia Coman-Sipeanu. L-am răsfoit cu multă atenție și încântare. Curiozitatea m-a îndemnat să aflu mai multe despre pedagogul Dorel Zaica și activitatea sa profesională. O scurtă căutare pe internet mi-a permis să aflu câteva detalii interesante despre acesta, în legătură cu preocupările sale de-o viață pentru o școală făcută „altfel”.

Am aflat că pictorul, graficianul și scriitorul Dorel Zaica (n. 22 iulie 1939, în București) este inițiatorul metodei pedagogice care-i poartă numele. A fost profesor de desen la Școala generală nr. 84 din București (între 1965-1978), a fost profesor de pictură la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București (între 1978-2000), Director al liceului între 1990-1992). În cărțile și lucrările sale dezvoltă o amplă tematică ortodoxă. În anul 1980, colaborează cu 12 exerciții la volumul „Modalități de stimulare a creativității intelectuale și artistice prin activități școlare și extrașcolare la elevii de gimnaziu, în perspectiva trecerii la prima etapă de liceu”, lucrare solicitată de UNESCO și realizată sub patronajul Ministerului Educației și învățământului de către Institutul de Cercetări Psihologice și Pedagogice.

 

Am făcut această scurtă introducere biografică pentru că planșele albumului Olimpiei Coman-Sipeanu mi-au relevat, cu prisosință, preocuparea lui Dorel Zaica pentru metoda pedagogică pe care a inițiat-o. Iată câteva dintre frazele nevinovate ale copiilor încurajați să-și dea frâu liber gândirii și imaginației lor, de profesorul Dorel Zaica, în cadrul proiectului amintit.

 

  • Icoanele sunt portretele de familie ale lui Dumnezeu. (Ana Maria Badea)
  • Cum să nu mă duc la biserică doar pentru că acasă am Biblia?! Pentru că e ca și cum nu m-aș duce la școală pentru că am acasă cărți de citit. (Domnica Zamfirescu, 9 ani)
  • Toți cei care vor să devină credincioși trebuie să se mulțumească mereu cu puțin, pentru că ei văd cum, dacă vrei ceva mult, le rămâne altora puțin. (Tudor Matache, 10 ani)
  • Nu e bine să pomenim numele necuratului, că el vine imediat de parcă l-ai fi apelat pe mobil. (Andrei Lotreanu, 13 ani)
  • Răutatea e când îmbraci pe tine bunătatea pe dos. (Tudor Matache, 12 ani)
  • În bisericile ortodoxe sfinții sunt slabi, alungiți la față și la corp, pentru că așa arată cei care sunt mai buni la suflet, că lor le-a mai rămas în corp doar sufletul, au ajuns numai piele și suflet. (Tudor matache, 12 ani)
  • Cea mai grea misiune e călugăria, pentru că toți călugării muncesc, muncesc, de parcă ar face operații pe creier, sau pe inimă, să-i salveze pe oameni, numai că ei nu taie cu cuțitul ca doctorii, ei taie cu îmblânzitu. (Adrian Ioniță, 10 ani)
  • Se face mai ușor răul decât binele, deoarece când faci un bine trebuie să te gândești (Roman Mușat, 9 ani)
  • Sfântul Gheorghe, tocmai pentru că e sfânt, îl omoară pe un animal care nu există pe pământ. El se luptă cu balaurul pentru că ăsta înseamnă răutate mare. (Ana Maria Tănăsuică, 11 ani)
  • Îngerii sunt niște omuleți care zboară, dar ei nu sunt păsări, că păsările s-au luat după îngeri, ca să aibă și ele aripi, nu îngerii și-au făcut aripi, ca păsările. (Andrei Bubuneck, 6 ani)
  • Dacă îngerul nu este de aceeași părere cu părinții unui copil, se bagă în visul de la mama și de la tata lui și le spune o ședință de bunătate. (Alina Andreea Zâne, 8 ani)

 

De acum, lumea artelor plastice este mai săracă cu un nume: Dorel Zaica. Slujba de înmormântare a avut loc loc marți, 7 octombrie, la Biserica Sf. Treime Dudești, apoi la Cimitirul Străulești 2. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în Lumina Sa!