Doliu în Folk-ul românesc. A murit Raul Cârstea (VIDEO)

S-a stins din viață una dintre figurile emblematice ale muzicii folk românești. Raul Cârstea a plecat dintre noi la doar 65 de ani.

Artist al cărui nume a fost strâns legat de Cenaclul Flacăra, chitaristul și compozitorul a împlinit anul acesta 40 de ani de la debutul său.

Artistul, care a cântat o lungă perioadă alături de Constantin Neculae în duetul Andante, a avut o bogată activitate concertistică. În ultimii ani a făcut echipă cu popularul chitarist Adi Manolovici cu care a cântat la multe festivaluri și tabere folk.

,,Am debutat în Cenaclul Flacăra în 1982, şi, la un moment dat, într-un articol, domnul Păunescu a scris așa despre mine: «Se află pe gardul dintre Tudor Gheorghe şi Victor Socaciu». Am fost fericit când am reuşit să cad de acolo”, povestea într-un interviu Raul Cârstea, artistul ce a lansat albume emblematice pentru genul folk, amintim: ”Delta lunară, ”Ca un fum de țigară, sufletul”, „Zădărnicie”, ”Singurătate„, Învățătoarea mea” ori „A ține în mine” alături de Tatiana Stepa.

„Ne-a părăsit RAUL CÂRSTEA, artist folk foarte talentat! Am fost prieteni buni!

Mai rar așa un suflet deosebit! Dumnezeu să te odihnească în pacea lui, Raul!” a scris pe Facebook fostul său coleg de scenă Vasile Șeicaru.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*