Dolarul se pregătește să urce la 4,20 lei

În perioada analizată cursul dolarului american a atins maximul ultimelor nouă luni arătând clar că este pregătit să urce la 4,20 lei. Creșterea are în spate tot mai apropiata majorare a dobânzilor din SUA.

Cursul dolarului a urcat la jumătatea intervalului la 4,1396 lei, medie care nu a mai fost atinsă de la începutul lui februarie. Reglajele care au urmat pe piețele internaționale au adus o scădere la finalul perioadei la 4,1160 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,107 și 4,132 lei.

Volatilitatea raportului euro/leu a fost una minimă, culoarul zilnic de tranzacționare nedepășind un ban, după calmarea îngrijorărilor legate de Legea conversiei în lei a creditelor în franci elveţieni, care a provocat în urmă cu trei săptămâni revenirea euro la pragul de 4,5 lei, dar și de decizia Guvernului de a solita Curţii Constituţionale avizul în privința acestei legi.

Cursul monedei unice a scăzut de la 4,5068 la 4,4909 lei, la finalul perioadei el fiind stabilit la 4,4955 lei, când tranzacțiile s-au realizat între 4,4860 și 4,4970 lei.

În următoarele săptămâni evoluția perechii euro/leu va fi influențată în principal de factorii externi (apropiata majorare a dobânzii-cheie de către Rezerva Federală americană, Brexit-ul, situația precară a băncilor din eșalonul al doilea din Italia și Portugalia, criza prin care trece Deutsche Bank). La rândul lor, campania electorală și alegerile parlamentare din decembrie vor crea o stare de disconfort leului, care se va menține în culoarul 4,50 – 4,52 lei. Sunt posibile și pusee de depreciere mai mari, care să împingă media spre 4,55 lei.

Atrage atenția anticipația membrilor CFA România, care pentru orizonturile de 6 și, respectiv, 12 luni văd un curs al euro de 4,50 lei. Pe de altă parte, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România pe septembrie a cunoscut o scădere de 11,5 puncte la 53,3 puncte.

Media monedei elvețiene, care s-a apreciat pe piețele internaționale de la 1,088 până la 1,081 franci/euro, a fluctuat intre 4,1507 si 4,1629 lei, la finalul perioadei fiind stabilită la 4,1519 lei.

Dolarul a crescut, pe piețele internaționale, la 1,0851 dolari, cel mai ridicat nivel în raport cu euro atins din luna martie, pe fondul zvonurilor referitoare la faptul că politica Rezervei Federale va fi diferită de cea a băncilor centrale din zona euro sau Asia. La finalul perioadei tranzacțiile se realizau între 1,0875 și 1,0933 dolari.

La aprecierea dolarului a contribuit și creșterea probabilității ca viitorul președinte al SUA să fie candidatul democrat, Hillary Clinton, ceea ce ar permite Fed, în opinia analiștilor, să continue politica sa de majorare a dobânzilor.

Analiza cuprinde perioada 20 – 26 octombrie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*