Dolarul a scăzut în două zile cu aproape 4 bani

Raportul euro/leu s-a menţinut, în a opta şedinţă consecutivă, aproape de pragul de 4,45 lei, însă dolarul american a pierdut în doar două şedinţe circa 1%.

Cursul dolarului american este influenţat de evoluţia acestuia faţă de euro. Astfel, orice modificare a cotaţiilor pe pieţele internaţionale se reflectă instantaneu în evoluţia din piaţa locală. Ieri, cursul a scăzut de la 3,9601 la 3,9486 lei, mai jos cu aproape patru bani faţă de marţi iar cotaţiile au fluctuat între 3,936 şi 3,963 lei.

Calmul din piaţa valutară a făcut ca cursul euro să sufere o creştere minimă, de la 4,4515 la 4,4526 lei. Tranzacţiile s-au realizat între 4,4480 şi 4,4540 lei, iar cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,4490 – 4,4520 lei.

Pentru astăzi este de aşteptat ca euro să rămână în siajul nivelului de 4,45 lei, în lipsa unor date economice importante care să vină din exterior, după ce deciziile luate ieri de conducerea BCE nu au avut impact asupra pieţei.

Evoluţia pe termen scurt va fi influenţată, în principal, de interesul pe care îl vor avea investitorii străini faţă de titlurile de stat româneşti. O creştere a cererii de lei ar putea readuce euro, pentru scurt timp, sub pragul de 4,45 lei.

Media monedei elveţiene, care se deprecia uşor pe pieţele internaţionale la 1,09 – 1,092 franci/euro, a scăzut de la 4,0862 la 4,0769 lei.

Monedele din regiune continuau să se aprecieze faţă de euro. Cea poloneză se tranzacţiona la 4,309 – 4,324 zloţi iar cea maghiară la 308,2 – 308,6 forinţi.

Perechea euro/dolar creştea de la 1,1236 la 1,1313 dolari, maxim al ultimelor două săptămâni.

Aprecierea se datora reducerii prognozelor privind o eventuală majorare a dobânzii de către Fed la şedinţa sa de politică monetară de luna aceasta dar şi a status quo-ului menţinut la întâlnirea conducerii BCE.

Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*