Dolarul a pierdut 46 de bani de la începutul anului

Evoluția raportului euro/leu din parioada analizată a fost una calmă, cu volume de tranzacționare reduse, normale pentru „luna vacanțelor”.

Cursul euro a fluctuat între 4,5577 și 4,5634 lei, medie stabilită la finalul perioadei, când tranzacțiile s-au realizat între 4,559 și 4,567, cu închiderea la 4,56 – 4,563 lei.

Până la finalul lunii euro va fluctua între 4,54 și 4,57 lei. Stabilitatea este dată de intrările mai mari de cash la casele de schimb, odată cu revenirea în concediu a românilor care muncesc în străinătate.

Cererea de titluri de stat românești asigură, de asemenea, intrări mai mari de valută, în condițiile în care C.A al BNR a decis să menţină dobânda de politică monetară la 1,75% pe an iar rata inflației se află pe o direcție ascendentă. Conform băncii centrale, rata anuală a inflaţiei a crescut în iunie la 0,85% (de la 0,64% în mai), nivel superior celui prognozat.

Dolarul american și-a accentuat pierderile, coborând de la 3,8873, la începutul perioadei, la 3,8417 lei, la finalul ei, care reprezintă cel mai scăzut nivel din 14 ianuarie 2015. Comparativ cu începutul lunii trecute aprecierea leului este de 16,3 bani, însă pierderile dolarului față de sfârșitul lui 2016 sunt de 46,2 bani.

La jumătatea perioadei, francul elvețian a coborât la 3,9674 lei, cea mai scăzută medie din 14 ianuarie 2015, dar a încheiat perioada la 3,9690 lei, mai jos cu aproape 20 de bani față de debutul lui iulie și circa 26 de bani comparativ cu finalul anului trecut.

Pe piețele internaționale moneda elvețiană și-a accentuat deprecierea față de euro, atingând la finalul perioadei un minim de 1,1538. Francul a scăzut astfel la un minim care nu mai fost atins din 14 ianuarie 2015, atunci când Banca Națională a Elveţiei (BNS) a decis să renunţe la plafonarea cursului de schimb, care menţinea o valoare minimă de 1,2 franci/euro.

Perechea euro/dolar a crescut la jumătatea perioadei la 1,1910 dolari, maxim care nu mai fost atins de la jumătatea lunii ianuarie 2015.

Marcările de profit de la finalul perioadei, care au venit după șase săptămâni consecutive de creștere pentru euro, a redus presiunea pe moneda americană, tranzacțiile realizându-se între 1,1730 și 1,1888 dolari, iar piețele de peste Ocean s-au închis la 1,1771 dolari.

Dolarul s-a întărit după ce Departamentul american al Muncii a anunțat crearea în iulie a 209.000 slujbe noi, mult peste așteptările analiștilor, și scăderea șomajului la 4,3%, cel mai redus nivelul al ultimilor 16 ani. El a profitat și de declarațiile lui Gary Cohn, economistul-șef de la Casa Albă, care a afirmat că se așteaptă la adoptarea rapidă a unei reforme fiscale.

Analiza cuprinde perioada 31 iulie – 4 august

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*