Ultima săptămână din octombrie a debutat cu o ușoară scădere a euro dar cu creșteri ale dolarului și francului elvețian care au atins noi maxime.
Cursul dolarului american a crescut de la 4,1343 la 4,1396 lei, maxim al ultimelor nouă luni, medie care este mai mare cu peste 18 bani față de începutul acestei luni. Cotațiile din piața valutară au urcat la 4,133 – 4,147 lei.
Cursul euro a scăzut ușor, de la 4,5068 la 4,5057 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,5050 și 4,5090 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,5040 – 4,5070 lei.
Leul a profitat de calmul relativ de pe piețele internaționale, unde piețele bursiere europene au preluat direcția pozitivă de pe cele asiatice, în condițiile în care prețul țițeiului a reînceput să scadă.
Media monedei elvețiene, care se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,081 și 1,083 franci/euro, a crescut de la 4,1585 la 4,1629 lei, nivel care nu a mai fost atins din data de 7 iulie.
În ceea ce privește evoluția leului atrage atenția anticipația membrilor CFA România, care pentru orizonturile de 6 și, respectiv, 12 luni văd un curs al euro de 4,50 lei. Pe de altă parte, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România pe septembrie a cunoscut o scădere de 11,5 puncte la 53,3 puncte.
Monedele din regiune aveau o evoluție asemănătoare față de euro. Cea poloneză se tranzacționa între 4,317 și 4,333 zloți iar cea maghiară între 307,7 și 308,9 forinți, valori apropiate de cele de la finalul săptămânii trecute.
După creșterea consistentă de vinerea trecută, când moneda americană a atins maximul ultimelor aproape opt luni față de cea europeană, de 1,0859 dolari, ieri am asistat la o ședință de reglare a conturilor, perechea fluctuând între 1,0860 și 1,0897 dolari.