Incertitudinile privind încheierea unui nou acord între Atena şi troika UE-FMI-BCE referitoare la prelungirea acordului de ajutor financiar, care s-ar putea încheia prin ieşirea Greciei din zona euro (Grexit), a provocat scăderea euro faţă de dolar.
Cursul dolarului american a crescut de la 4,0607 lei la 4,1115 lei, într-o şedinţă în care cotaţiile au fluctuat între 4,0610 şi 4,1150 lei.
Media euro a urcat de la 4,4061 la 4,4098 lei. Piaţa valutară s-a deschis la 4,4010 – 4,4050 lei, care au reprezentat minimele zilei, după care cotaţiile au crescut la maximul zilei, de 4,4120 lei. La ora 14:00 tranzcţiile se realizau la 4,4090 – 4,4120 lei.
Cursul monedei elveţiene, care fluctua pe pieţele internaţionale între 1,043 şi 1,049 franci/euro, a crescut de la 4,2117 la 4,2179 lei. Reamintim, că maximul atins de euro, în 23 ianuarie, a fost de 4,5817 lei.
Evoluţia leului nu a fost influenţată de decizia C.A. a BNR, de a reduce dobânda sa de politică monetară de la 2,25 la 2%, care reprezintă un nou minim istoric. La şedinţa de ieri ratele rezervelor minime obligatorii au fost menţinute la 10% pentru cele în lei, respectiv la 14% pentru cele în valută.
Într-un sondaj realizat în rândul membrilor Asociaţiei Analiştilor Financiar – Bancari din România, se consideră că „acesta ar putea fi ultima reducere a dobânzii de politică monetară din actualul ciclu, cele mai multe estimări pentru orizontul decembrie 2015 arătând o dobândă de 2%”
Monedele din regiune se depreciau uşor, la rândul lor, faţă de euro, cea poloneză la 4,076 – 4,092 zloţi iar cea maghiară la 298,7 – 299,9 forinţi.
Perechea euro/dolar cobora la 1,0714 – 1,0845 dolari, investitorii luându-şi poziţii de protecţie în lipsa unui acord referitor la ajutorul financiar acordat Greciei, după ce premierul elen, Alexis Tsipras, a solicitat renegocierea datoriei publice, care este de 177% din PIB.
În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru iunie la ,0735 – 1,0765 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00