Dolarul a coborât sub 4 lei | ANALIZĂ

Astăzi, indicele dolarului față de un coș al altor valute majore a atins cel mai scăzut nivel de doi ani și jumătate, în timp ce cotațiile au crescut la 1,2146 – 1,2212 dolari, valori care se mai înregistrau în aprilie 2018.

Deprecierea monedei americane s-a datorat pozițiilor de protecție care au fost luate pe piețele financiare, înainte de de încheierea ședinței de politică monetară a anului a Rezervei Federale (FOMC)

În aceste condiții, cursul dolarului a coborât de la 4,0039 la 3,9889 lei, o valoare mai redusă, de 3,9840 lei, fiind atinsă la jumătatea lui septembrie 2018.

Media euro a scăzut azi de la 4,8686 la 4,8684 lei. Piața a fost mai nervoasă decât în alte ședințe, tranzacțiile fiind efectuate în culoarul 4,866 – 4,877 lei. Agitația s-a datorat stării de incertitudine din mediul politic, unde coaliția de dreapta nu reușește să ajungă la o înțelegere.

Moneda elvețiană stagna la valorile de ieri, 1,076 – 1,079 franci/euro, iar cursul a urcat ușor, de la 4,5170 la 4,5184 lei.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că există progrese în cadrul negocierilor acordului comercial post-Brexit, ceea ce a încurajat plasamentele în moneda britanică, care a urcat la 1,1043 – 1,1108 euro, iar media de la 5,3369 la 5,3884 lei. În eventualitatea în care nu se va ajunge la un acord comercial, lira sterlină ar putea fi zdruncinată de criza Covid-19 și de o eventuală decizie a Băncii Angliei de a trece dobânda sa de politică monetară în teritoriu negativ pentru a sprijini economia.

În ciuda deprecierii monedei americane, prețul gramului de aur a urcat de la 237,7012 la 239,0062 lei, ca o consecință a creșterii unciei pe piețele specializate la 1.854 – 1.865 dolari.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat marți la 2,04%. La rândul său, indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,09% iar cel la 12 luni la 2,14%.

Picajul în care a intrat moneda americană a încurajat plasamentele în bitcoin care a depășit pragul de 20.000 dolari, atingând pe platformele specializate un vârf de 20.320 dolari, iar tendința era una de creștere.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.


Radu Georgescu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*