O femeie de 37 de ani și un bărbat de aceeași vârstă au fost reținuți pentru furt calificat. Ar fi furat saci cu sticle reciclabile de la patru firme din Sibiu. Prejudiciul este de 4.800 lei.

Foto: Mesagerul de Sibiu
Doi soți au fost reținuți de polițiștii specializați în investigații criminale. Sunt bănuiți de furt calificat. La data de 27 noiembrie au fost reținute două persoane. Este vorba de o femeie în vârstă de 37 de ani și un bărbat de aceeași vârstă.
Aceștia sunt suspectați că în perioada august-octombrie ar fi furat saci cu sticle reciclabile. Furturile ar fi avut loc de la patru societăți comerciale din municipiul Sibiu. De asemenea, ar fi deteriorat sistemele de închidere ale acestora. Prejudiciul estimat este de 4.800 de lei.
Mandate de aducere pentru cei doi soți
În baza probatoriului administrat, în cursul zilei de ieri, polițiștii au acționat sub coordonarea procurorului de caz. Polițiștii de la investigații criminale au pus în aplicare două mandate de aducere. Acestea au fost emise pe numele celor două persoane, domiciliate în localitatea Roșia.
Reținuți în centre diferite
Împotriva celor două persoane s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore. Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Harghita. Femeia a fost dusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva.
Cei doi urmează a fi prezentați astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. Vor fi făcute propuneri de luare a unei măsuri preventive.










