Doi puști s-au jucat de-a v-ați ascunselea cu polițiștii și s-au ales cu dosare penale

Noaptea trecută în localitatea Șelimbăr, pe strada Doamna Stanca, polițiștii Postului de Poliție Șelimbăr au observat un autoturism al cărui conducător auto, la vederea echipajului de poliție, a oprit, a coborât din auto trecând pe locul din dreapta față, în timp ce pasagerul a trecut pe locul șoferului.

După ce autoturismul s-a pus în mișcare, polițiștii au efectuat semnalul de oprire regulamentar, cel aflat la volan acroșând în timpul manevrei un autoturism parcat.

Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate cu privire la cei doi ocupanți ai vehiculului, s-a constatat că niciunul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiind vorba despre doi tineri în vârstă de 16, respectiv 17 ani, ambii domiciliați în județul Galați.

Pe numele celor doi s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*