Credincioșii Parohiei Hamba din Protopopiatul Sibiu s-au bucurat de prezența a doi ierarhi, duminică, 14 iulie 2024, când Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului alături de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, au târnosit masa refăcută a Sfântului Altar și catapeteasma nou sculptată a bisericii parohiale, scrie mitropolia-ardealului.ro.
Foto: mitropolia-ardealului.ro
Din soborul slujitor, sub protia Înaltpreasfinției Sale s-au aflat părintele profesor dr. Constantin Necula, părintele Ioan Coşa, protopopul Sibiului, preotul paroh Dr. Ioan-Remus Răsvan, împreună cu alți slujitori ai sfintelor altare din zonă și diaconi.
Foto: mitropolia-ardealului.ro
La finalul Sfintei Liturghii părintele paroh Ioan-Remus Răsvan a fost hirotesit iconom stavrofor. Alături de credincioși au fost prezenți Adrian Dupu, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Ionuț Maier, primarul comunei Șura Mare, domnul Nicolae Tudorean, primarul comunei Feștelița din Republica Moldova, profesor Dumitru Acu, președintele Asociațiunii Astra.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu, după ce a săvârșit slujba de târnosire a altarului a explicat celor prezenți însemnătatea acestei lucrări.
„Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu să săvârșim cu pace o lucrare deosebită în această biserică: Târnosirea Sfântului Altar, eveniment care se repetă rar în istoria unei biserici, numai atunci când Sfântul Altar are nevoie de refacere sau la începuturile slujirii într-o biserică nou construită, masa altarului e pregătită în mod special. În centrul mesei, într-o firidă s-au pus moaște de sfinți martiri, aduse de noi și acel înscris pe care l-a citit părintele protopop numit hrisov, mărturie care rămâne în istorie și la cancelaria parohială și în arhiva eparhială. […] Am pus în mijloc Sfinte moaște, apoi am spălat blatul mesei, apoi am uns cu Sfântul și Marele Mir, așa cum Mântuitorul a fost uns când a fost pus în mormânt. Pentru că acum se află masa altarului terminată, sfințită, semnifică tocmai mormântul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. În cele patru colțuri ale altarului s-au pus patru icoane ale Sfinților Evangheliști Matei, Marcu, Luca și Ioan, pentru că după sfințirea Sfintei Mese vom săvârși pe aceasta Sfânta Liturghie. Iar mărturiile despre această lucrare tainică a Liturghiei vin din Sfintele Evanghelii și Sfinții Evangheliști au fost cei care ni le-au transmis nouă. Apoi s-a îmbrăcat masa cu un veșmânt ca de sac, s-a legat și s-a sigilat, simbolizând piatra de pe mormântul Mântuitorului Iisus Hristos, care a fost pecetluită, iar apoi am pus celelalte veșminte și ornate. Întâi de toate, este acea piesă indispensabilă Sfintei Liturghii care se numește Antimis, Sfânta Evanghelie, Chivotul și toate celelalte de pe Sfânta Masă” a spus Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud care a explicat textul Evangheliei din Duminica a 3-a după Rusalii.
Foto: mitropolia-ardealului.ro
În ultimii ani s-au efectuat mai multe lucrări de reabilitare și înfrumusețare a locașului de cult, s-au efectuat lucrări de consolidare a locașului de cult, iar, sub coordonarea actualului preot paroh, Ioan-Remus Răsvan, și implicarea credincioșilor din localitate, au fost realizate o serie de lucrări de reabilitare și înfrumusețare. A fost înlocuită instalația electrică, pardoseala și o parte din mobilier, iar cafasul bisericii a fost refăcut. Iconostasul vechi a fost înlocuit cu unul nou din stejar sculptat și a fost împodobit cu icoane noi. Au fost restaurate picturile exterioare, a fost consolidat acoperișul și s-a zugrăvit integral exteriorul bisericii și turnul clopotniță. A fost înlocuit sistemul de încălzire și s-a instalat un sistem fotovoltaic. S-a reînnoit perimetrul exterior și s-au achiziționat obiecte de cult, necesare slujirii.
Preotul paroh Ioan-Remus Răsvan a mulțumit celor doi arhiereii pentru binecuvântarea adusă în mijlocul comunității. În semn de prețuire și de mulțumire a oferit celor doi ierarhi din partea comunității câte o icoană cu Maica Domnului și un buchet de flori.
Foto: mitropolia-ardealului.ro
La finalul Sfintei Liturghii Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a acordat Crucea Șaguniană lui Ionuț Maier, primarul comunei Șura Mare, Nicolae Tudorean, primarul comunei Feștelița din Republica Moldova, profesorului Dumitru Acu, președintele Asociațiunii Astra și lui Adrian Dupu, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova. Au fost acordate acte de cinstire binefăcătorilor care au ajutat procesul de înnoire a lăcașului de cult.
La final au fost semnate protocoale de colaborare între cele două comune Șura Mare și Feștelița, oficializând înfrățirea dintre cele două localități din România și Republica Moldova.