Doi copii au ajuns la spital cu fracturi după ce s-au jucat într-un leagăn destinat persoanelor cu dizabilităţi

Doi copii din Bistrița au ajuns la spital cu fracturi după ce s-au jucat într-un leagăn pentru persoane cu dizabilităţi.

FOTO: arhivă Mesagerul de Sibiu

Doi copii de 6, respectiv 8 ani au ajuns la spital cu fracturi la picioare, după ce s-au jucat în leagănul destinat persoanelor cu dizabilităţi aflat în parcul „Regele Mihai I” din municipiul Bistriţa, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), Camelia Strungari.

Ambele accidentări s-au produs în cursul zilei de luni.

„La UPU Pediatrie au ajuns ieri după-amiază (17 aprilie), doi minori afirmativ accidentaţi la leagănul destinat persoanelor cu dizabilităţi din Parcul Municipal Bistriţa. Este vorba despre o fetiţă de 6 ani, diagnosticată cu traumatism prin strivire al gleznei drepte şi fractură la ambele oase ale gambei drepte, şi despre un băiat de 8 ani, care a fost diagnosticat cu traumatism prin strivire al gleznei stângi şi fractură la tibia stângă.

După analize, consultaţii de specialitate şi imobilizare în aparat gipsat a zonelor afectate de fracturi, ambii copii au fost externaţi cu recomandări şi tratament medical”, a transmis reprezentanta SCJU Bistriţa.

Camelia Strungari a precizat că în această primăvară s-au înregistrat şi alte cazuri de copii accidentaţi la leagănul respectiv, aceştia suferind diferite contuzii la picioare, însă cazurile din a doua zi de Paşte au fost cele mai grave.

Leagănul pentru persoane cu dizabilităţi a fost montat în parc în urmă cu şase luni, în baza unui proiect depus pe bugetare participativă.

Leagănul a fost blocat

Primăria municipiului Bistriţa a anunţat, marţi, că va bloca leagănul pentru persoane cu dizabilităţi montat în parcul „Regele Mihai I”, după ce mai mulţi copii s-au rănit în timp ce foloseau leagănul, cu toate că existau plăcuţe cu informaţii despre destinaţia specială a acestuia.

„Precizăm încă o dată că balansoarul este destinat exclusiv persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, lucru marcat prin mesaje de avertizare amplasate încă de la inaugurare. De altfel, în toată această perioadă, persoanele cărora le-a fost destinat balansoarul s-au bucurat de el, folosindu-l fără vreun risc, în condiţii de totală siguranţă. Regretăm că au existat şi cazuri în care copii fără dizabilităţi, deşi erau însoţiţi de părinţi, au fost victimele unor nedorite incidente, ca efect al nerespectării regulilor de utilizare a dispozitivului. Drept urmare, balansoarul va fi blocat până la identificarea unei soluţii prin care să poată fi utilizat exclusiv de persoanele cărora le-a fost dedicat.

Din păcate, blocarea balansoarului va fi făcută în detrimentul persoanelor cu dizabilităţi, care îl foloseau fără probleme. Suntem preocupaţi în continuare de siguranţa locurilor de joacă pentru toţi copiii, municipalitatea intenţionând să amenajeze un perimetru mai generos, cu facilităţi de agrement pentru copiii cu dizabilităţi”, se arată în informarea remisă marţi de Primăria Bistriţa, citat de agerpres.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*