O tânără din Sibiu și-a transformat dragostea necondiționată pentru câini într-o mică afacere care îi permite să fie mereu în preajma patrupedelor pe care le îndrăgește atât de mult. Anita Helju a deschis în propria locuință o pensiune canină – „DogHouse Inn” – unde cei mai buni prieteni patrupezi se bucură de tot răsfățul din lume.
Margareta LUPU
Pensiunea „DogHouse Inn” este localizată în comuna Șură Mare, la numai câțiva kilometri de Sibiu, și este locul perfect unde vă puteți lăsa cel mai bun prieten dacă trebuie să plecați undeva și nu îl puteți lua cu dumneavoastră. Aici, puteți avea certitudinea că va fi foarte bine îngrijit și răsfățat. Capacitatea pensiunii este de 5 locuri (3 pentru caini medii-mari și 2 pentru căței mici) – motiv pentru care este numită mini-pensiune. De asemenea, pensiunea are și o cameră numită DogLounge – sufrageria câinilor – unde Anita petrece mult timp cu cățeii pe care îi are în grijă.
Serviciile oferite sunt de pet-sitting, pentru stăpânii care sunt nevoiți să plece de acasă fără cățel, renovează, au evenimente etc. și trebuie să își lase cățelul la pensiune. Grija constă în hrănirea cățelului, oferirea de afecțiune, joacă, socializare cu alți căței, îngrijire medical, dacă este cazul, și relaxare. Toate încăperile sunt încălzite pe timp de iarnă și ferite de soare pe timp de vară, astfel să nu existe prea mult disconfort termic. „Avem serviciul de <<pick up>> și <<drop off>>, adică putem prelua și aduce înapoi acasă cățeii. De asemenea pentru căței de talie mică oferim și băiță”, completează Anita.
Cățeii nu doat că sunt îngrijiți regește, dar au parte de mult răsfăț și sunt cazați în cele mai bune condiții. „Cățeii beneficiază de multă atenție din partea mea, eu fiind non stop cu ei, pentru ca pensiunea este situată în curtea casei mele. Prin atenție mă refer la muuuult scărpinat, pupăcit, joacă cu jucării, spațiu liber de joacă în aer liber și de asemenea activități în afară pensiunii. Activitățile în afară pensiunii iau loc atunci când îmi permite timpul și apar oportunități, nu am o regulă pentru cățelul dus în excursie, depinde de mai mulți factori. Bineînțeles stăpânii își dau acordul scris pentru activități de genul.
Mai răsfățăm câinii prin grija pe care le-o port în situații cu probleme medicale. Avem o colaborare strânsă cu Spitalul Veterinar Transilvania care ne stau la dispoziție 24/24 atât la clinică cat și pe whatsapp sau la telefon, în cazul oricărei probleme”, explică Anita.
Din iubire pentru animale
Pensiunea „DogHouse Inn” a fost înființată la începutul anului 2023, când Anita și-a adunat curajul pentru a-și deschide această mică afacere. Ideea a venit din pură dragoste pentru animale, în special pentru câini. „Eu aveam trei câini când am înființat pensiunea, iar viața alături de ei era și este absolut minunată, așa că m-am gândit ca ar fi și mai minunată dacă aș face un job din asta. Pot spune că curtea spațioasă a permis construirea locurilor perfecte pentru găzduirea câinilor, și terenul a oferit spațiul ideal pentru ca ei să aibă loc să zburde. Am vrut să dăruiesc cățeilor altora dragostea și grija pe care o simt și cățeii mei. Ador să alint cațeii și simt că îi iubesc din clipa în care pășesc în pensiune. Îl tratez pe fiecare în parte ca și cum ar fi al meu, pentru ca știu exact că așa aș vrea să fie tratați și câinii mei, dacă i-aș lăsa la pensiune. Nu am vrut să am capacitate mare pentru că am mizat cel mai mult pe timpul cât mai îndelungat oferit fiecărui câine în parte și cât mai multă atenție, o capacitate mare nu mi-ar fi permis fizic asta”, povestește Anita.
Tânăra are cinci căței – Rocky, Chewy, Toshi, Polly și Delia – pe care îi iubește enorm și, inspirată de ei, a îmbunătățit serviciile pensiunii astfel încât și părinții cățeilor lăsați la pensiune să se simtă confortabil. „Fiind eu însumi părinte de câine și vrând să știu mereu ce face, am dorit să creez o conexiune specială și cu părinții câinilor cazați. Ei primesc zilnic poze și filmări cu animăluțele lor, astfel să fie și ei liniștiți că blanosul lor se simte în siguranță și se relaxează. Am pornit cu standarde foarte înalte pentru calitatea îngrijirii, așa ar trebui să fie orice domeniu care îngrijește animăluțele altuia”, adaugă Anita.
Cu asemenea servicii, încă de când a deschis pensiunea, Anita nu a dus lipsă de clienți. „Pot spune ca serviciul de cazare a fost solicitat foarte mult încă de la început, însă începând cu anul 2024, nu s-a întâmplat să fie o zi fără măcar un cățel cazat. În perioadele de sezon cererea este extrem de mare, pensiunea fiind plină mai tot timpul” pune tânăra.
Însă, pentru a beneficia de serviciile „DogHouse Inn”, blănoșii trebuie să îndeplinească câteva condiți simple. „Pentru a fi primiți la cazare blănoșii trebuie, în primul rând, să nu fie agresivi cu oamenii, pentru ca nu aș avea cum să îi îngrijesc. Apoi trebuie să aibă toate vaccinurile la zi (cele obligatorii, dar și unul opțional folosit pentru a-i proteja când stau în grupuri).
De pensiunea DogHouse Inn” se ocupă exclusive Anita, însă, când e nevoie, o ajută ș familia. „Când este nevoie, fratele meu, mama mea, sora mea și verișorii mei mă mai ajută cu cățeii, aceștia sunt și ei toți mari iubitori de animale. De partea de social media mă ocup exclusiv eu, țin foarte mult la transparența cu tot ce se întâmplă aici, atât pentru părinții de căței și clienți cat și pentru iubitori de animale”, mai spune Anita.
Tarifele pentru cazarea la pensiune și tot răsfățul afferent se situează între 80 și 110 lei/zi, în funcție de perioada, talia câinilor și anumite alte criterii (reduceri de fidelitate, pentru perioade îndelungate, pentru al doilea cățel etc
Modalitatea prin care sibienii pot apela la servicii este la telefon, pe whatsapp, pe Instagram, Facebook, oricum le este comod.
Recomandări pentru concediu
Anita Helju vine și cu o serie de recomandări pentru aceia dintre dvs care intenționați să plecați cu prietenul patruped în concediu.
„Pentru oamenii care pleacă cu cățeii în concediu recomand în primul rând o vizită prealabilă la veterinar, în unele țări este nevoie de vaccinare suplimentară împotriva anumitor insecte de exemplu. Apoi să se asigure ca există toate condițiile pentru ca blanosul să se simtă comod și unde să fie cât mai multe locații pet friendly.