O ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu a avut loc azi. A fost adoptată Hotărârea nr. 56 privind aprobarea măsurilor care se aplică pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, conform Hotărârii Guvernului privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 11.08.2021.
Printre altele, decizia prevede că se pot organiza nunţi, botezuri sau mese festive în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli sau corturi de evenimente, cu un număr de participanţi de maxim 200 de persoane în exterior sau de maxim 150 de persoane în interior, acolo unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori şi de maxim 150 de persoane în exterior sau de maxim 100 de persoane în interior unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori, cu respectarea normelor
de protecţie sanitară.
La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani.
Măsurile complete pot fi citite aici.