Distincţie înaltă

Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu i-a decernat, ieri, titlul de Doctor Honoris  Causa dr. ing. Detlef Zühlke, din cadrul Universității Kaiserslautern, o personalitate marcantă a cercetării din Germania. Evenimentul s-a desfăşurat în Sala Aula Magna a ULBS. Zühlke este, printre altele, și directorul departamentului Human-Machine-Interaction, din cadrul Centrului German de Cercetări asupra Inteligenței Artificiale.

 

Festivitatea de decernare a titlului de Doctor Honoris Cauza profesorului Detlef Zühlke a avut loc în cadrul celei de-a șasea conferințe internaționale Manufacturing Science and Education, conferință organizată de Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu împreună cu Universitatea Kaiserslautern. Această conferinţă la care participă specialişti din mai multe ţări europene se desfăşoară în perioada 12-15 iunie la Sibiu, deschiderea oficială a evenimentului având loc în data de 13 iunie. (M. L.)

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*