Ordonanța privind migrația aleșilor locali nu a tulburat prea mult apele în politica sibiană. Totuși, s-au înregistrat câteva cazuri de consilieri locali care au schimbat formațiunea sau care au preferat să rămână independenți. Alții, zăpăciți de ordonanță, își pierd mandatele, din cauză că partidul pe care aveau de gând să-l părăsească le-a retras sprijinul politic. În următoarele zile, secretarii primăriilor vor înainta opțiunile aleșilor către Prefectură.
Primul consilier local care a profitat de prevederile ordonanței 55/2014 a fost medieșeanul Ioan Lăzăroiu, care a plecat de la PP-DD și s-a înregimentat în PMP. De altfel, a fost singura schimbare în Consiliul Local Mediaș. „Am avut discuții cu PDL, PNL sau PC, însă le-am declinat ofertele, am rămas consecvent unor principii pe care le-am regăsit prin această echipă tânără pe care o avem la Mediaș, membrii Partidului Mișcarea Populară. Am găsit ținta care mă poate mobiliza, de a merge mai departe, de a fi util societăţii şi semenilor mei, aceasta este Elena Udrea – preşedinte“, a motivat, într-o conferință de presă, Lăzăroiu.
Noutatea a încurcat aleșii
Un caz special s-a petrecut la Biertan. Patru consilieri PP-DD și-au dorit să treacă la PSD, însă, în cele din urmă, au fost excluși din „oastea“ lui Diaconescu și își vor pierde mandatele. Cei patru și-au depus actele pentru a trece la PSD, dar abia la câteva zile după ce secretariatul Primăriei înregistrase o adresă privind excluderea lor din PP-DD. În consecință, cel probabil, locurile rămase libere vor fi ocupate de supleanții PP-DD Biertan. „Patru consilieri PP-DD și-au depus pe 8 octombrie, la secretariatul Primăriei, o hârtie prin care anunțau că din 29 septembrie au trecut la PSD. Doar că noi am primit pe 6 octombrie o adresă din partea conducerii centrale a PP-DD de la București, potrivit căreia cei patru consilieri au fost excluși din partid încă din data de 26 septembrie. Eu consider, conform legii, că ei și-au pierdut posturile, pentru că au pierdut sprijinul politic, înainte de a «migra». Am propus în ședința ordinară validarea supleanților de la PP-DD, nu am avut cvorum, dar vom relua proiectul la următoare ședință ordinară. Dacă vor contesta, vom vedea, probabil instanța va stabili“, povestește Mircea Dragomir, primarul democrat-liberal al comunei Biertan.
La Avrig, se dă Consiliul Local peste cap
Cea mai mare agitație politică de pe urma ordonanței a avut loc în Legislativul orașului Avrig. Aici, trei aleși din partea FDGR (Wilhelm Grama, Cristian Ursoiu și Peter Klein) au trecut la PNL, probabil urmând exemplul lui Klaus Iohannis, în timp ce doi de la PP-DD (Petru Muraru și Alexandru Sas) au preferat să devină independenți. Un alt caz de migrație politică s-a înregistat la Sadu, unde un conservator a trecut în tabăra social-democraților.
„Nu știm, n-am numărat“
La jumătatea acestei săptămâni a expirat termenul legal în care aleșii locali puteau schimba partidul pe listele căruia au fost aleși în 2012 fără pierderea mandatului. Mesagerul de Sibiu i-a contactat telefonic, ieri, pe liderii organizațiilor județene ale principalelor formațiuni, însă aceștia susțin că nu au o evidență numerică a „migrațiilor“. „Din câte știu, numărul de primari și consilieri ai noștri a rămas aproximativ același“, a afirmat Mircea Cazan (PNL). Ioan Cindrea (PSD) și Constantin Sofrone (PC) s-au declarat prea ocupați cu campania electorală pentru prezidențiale. Raluca Turcan (PDL) a afirmat că nu are cunoștință de sosiri sau plecări.