Directorul unei şcoli de şoferi, reţinut pentru trafic de influenţă

Directorul unei şcoli de şoferi din municipiul Sibiu a fost reţinut 24 de ore pentru trafic de influenţă şi instigare la fals informatic, fiind bănuit că a luat aproape 4.000 de euro de la câţiva cursanţi care doreau să obţină permisele de conducere, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Potrivit sursei citate, prin ordonanţa procurorului din data de 21 iunie s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de suspectul J.N.S. pentru comiterea a trei infracţiuni de trafic de influenţă, o infracţiune de instigare la fals informatic şi o infracţiune de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. „Prin Ordonanţa procurorului din data de 20.06.2017 s-a dispus reţinerea suspectului J.N.S pentru o durată de 24 ore începând cu data de 20.06.2017, ora 21,31, până la data de 21.06.2017, ora 21,31. Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu urmează ca în cursul zilei de 21.06.2017 să solicite judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu arestarea preventivă a inculpatului suspectul J.N.S, pentru o perioadă de 30 zile”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Surse apropiate anchetei afirmă că ar fi vorba despre Sorin Nicolae Jurju, patronul școlii de șoferi Combi Bucur din Sibiu.

Directorul şcolii de şoferi a primit de la câţiva sibieni care doreau să obţină permisul auto sume cuprinse între 400 şi 3.000 de euro, pretinzând că-i poate influenţa pe poliţiştii examinatori. Printre cei care au dat şpagă directorului şcolii de şoferi, pentru a obţine permisul auto, se numără şi o femeie, înscrisă la cursuri în Sibiu, dar care de fapt era în Italia.

În acest dosar, alte patru persoane sunt urmărite penal pentru cumpărare de influenţă şi o altă persoană este acuzată de complicitate la trafic de influenţă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*