Cristian Pavel, directorul tehnic de la Tursib, a fost găsit fără suflare în urma unui apel la 112. Despre Pavel, cei care l-au cunoscut spun că a fost unul dintre apropiaţii preşedintelui Klaus Iohannis.
În această dimineață, trupul neînsuflețit a fost preluat de Medicina Legală, pentru efectuarea autopsiei. Potrivit Poliției județene, ar fi vorba de o sinucidere.
Corpul acestuia se afla la domiciliul părinţilor săi, casă în care locuia împreună cu soţia sa. Cristian Gheorghe Pavel era soțul Anitei Pavel, consilier local FDGR, și făcea parte și din Consiliul de Administrație al Aeroportului Internațional Sibiu.
Mai mult, Anita Pavel a fost colegă de şcoală cu Klaus Iohannis, după terminarea studiilor între cele două familii legându-se o strânsă prietenie. Anita şi Cristian Pavel au participat și la petrecerea dată de actualul preşedinte imediat după câştigarea alegerilor şi au petrecut la munte, de revelion, împreună cu familia Iohannis. Cei care au fost de faţă la ultimul eveniment îşi amintesc că directorul Pavel era vesel, plin de viaţă, fără a arăta că trece printr-o perioadă de depresie. Cristian Pavel nu avea dificultăți financiare, chiar dacă soţia sa nu mai era angajata FDGR. Colegii de serviciu spun, totuşi, că acesta avea probleme în căsnicie.