Dincolo de scenă

Expoziția „HR GIGER – Dark Scene”, un proiect inclus în Festivalul Internațional de Teatru Sibiu 2018, va fi vernisată mâine la Muzeul de Artă Contemporană.

Începând cu anul 2016, odată cu tributul internațional „Creatorii legendelor”, care a cuprins manifestări desfășurate în Mexic, Germania și, mai ales, în muzeul HR Giger din Gruyéres, Elveția,  promotorii artei lui Hans Ruedi Giger (1940-2014) au întreprins proiecte ample, dedicate diseminării operei sale artistice.

Pe 23 iunie 2018, Muzeul HR GIGER din Elveția, fondat de artist, sărbătorește cea de-a 20-a aniversare a înființării sale. Instituția este păstrătoarea celei mai importante colecții și a moștenirii multidisciplinare a acestuia. Organizatorii proiectului „Creatorii legendelor” se alătură acestei celebrări cu o expoziție semnată HR GIGER, în premieră pentru Europa de Est.

Construit pentru tiparele a două importante festivaluri internaționale de artă, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și Festivalul Internațional Cervantino din Mexic, proiectul curatorial HR GIGER – Dark Scene” va fi itinerat, după Muzeul de Artă Contemporană de la Sibiu, la Sala Principală a Universității Autonome Guanajuato.

Cu sprijinul colecționarului elvețian Marco Witzig și contribuția curatorilor mexicani César Oropeza Ramirez, Ioana Kirculescu și George Christen, la Sibiu vor putea fi văzute peste 30 de lucrări de grafică, desen, sculptură și postere semnate de HR Giger, aparținând genului fantastic.

Vernisajul va avea loc mâine, 30 mai, orele 17.00, iar expoziția va putea fi vizitată până pe 30 iunie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*