În săptămâna 14-18 februarie 2022, elevele Centrului Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu, Otvos-Huciu Antonia-Grisell și Furdui Nicoleta, însoțite de profesorii Streinu-Buta Elena-Alina și Stan Daniela s-au deplasat în Atena, la școala 1st Gym of Melissi, unde au participat la cea de-a doua activitate transnațională de formare de grupuri de elevi, pe termen scurt, a parteneriatului strategic pentru susținerea schimbului de bune practici în domeniul școlar.
Această activitate face parte din proiectul Erasmus +, KA 2, „Jump On-board Your Fully Unprejudiced Life”, finanțat de Uniunea Europeană, proiect din care face parte și Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu.
Acest proiect este un parteneriat strategic între școli din șase țări europene: România, reprezentată de C.S.E.I. Turnu Roșu – partener, Bulgaria, țara coordonatoare (VASIL LEVSKI HIGH SCHOOL), Turcia (SELMA YIGITALP ANADOLU LISESI), Grecia (1st GYM OF MELISSIA), Slovacia (Spojená škola) și Polonia (Szkoła Podstawowa Nr 47 im.J.K.Branickiego).
Obiectivul principal al proiectului este de a reuni elevi cu vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani din întreaga Uniune Europeană și de a le oferi șansa de a lucra cu succes folosind abilitățile secolului XXI și împărtășind valori democratice comune.
Scopul nostru este să asigurăm drepturi egale, să integrăm toate grupurile vulnerabile de elevi, să le creștem motivația pentru învățare, să evităm părăsirea timpurie a școlii, să stimulăm relațiile pozitive și să îi ajutăm să dezvolte toleranță prin comunicare, colaborare, gândire critică și creativitate.
Elevii coordonați de profesori au participat la diferite workshop-uri cu tema „Dincolo de limite”, ocazie cu care au realizat o expoziție comună cu titlul „Școala viitorului”, apoi, prin intermediul unui pliant și a mai multor imagini, le-au prezentat celorlalți copii din țările partenere câteva informații esențiale despre țara noastră, România, despre cultură, obiceiuri și tradiții. Cele două fete participante la această activitate s-au arătat foarte încântate de tot ceea ce au învățat în aceste zile și au legat prietenii cu ceilalți copii participanți la proiect.
Prof. Streinu-Buta Alina a declarat: ”Din punctul meu de vedere, proiectele Erasmus+ îi ajută pe elevi să cunoască alte culturi, să accepte diversitatea în gândire, diferențele de opinie precum și să lege noi prietenii, să își îmbunătățească competențele de comunicare în limba engleză, să aibă mai multă încredere în ei și în abilitățile lor, să învețe cum să facă față diferitelor situații sociale.”
Următoarea activitate va avea loc în Polonia, în luna aprilie 2022.