Din lâna tradiției la idei europene: Județul Sibiu, prezent la întâlnirea COMMHERITOUR din Slovenia

În perioada 3–6 noiembrie 2025, reprezentanți ai proiectului „COMMHERITOUR – Community-based models for sustainable valorisation of cultural heritage crafts to enhance economic and tourism performance of remote areas of the Danube Region” din cadrul Consiliului Județean Sibiu au participat la cea de-a patra întâlnire a partenerilor și la Atelierul Transnațional, organizate în orașul Kamnik, Slovenia.

sursa foto: Consiliul Județean Sibiu

Evenimentul, găzduit în Casa de Cultură din Kamnik, a reunit parteneri din 11 țări ale Regiunii Dunării, pentru a analiza progresele realizate și pentru a planifica activitățile următoare.

Pe parcursul celor două zile de lucru, discuțiile s-au concentrat pe etapele de implementare ale acțiunilor pilot, pe aspectele de management și comunicare ale proiectului, precum și pe pregătirea lansării platformei digitale HeriCraftMarket, menită să conecteze meșteșugarii, designerii și actorii culturali din întreaga regiune.

În prima zi, echipa Consiliului Județean Sibiu a prezentat stadiul pilotului local „Wool – a fibre to build communities”, care pune în valoare meșteșugurile tradiționale din lână din zona Mărginimii Sibiului.

Proiectul are ca obiectiv revitalizarea tradițiilor legate de prelucrarea lânii prin ateliere, expoziții, întâlniri comunitare și colaborări între artizani, designeri și tineri interesați de meșteșugurile din fibre naturale.

După-amiaza, partenerii au vizitat Centrul de Arte & Crafts din Škofja Loka, un exemplu de bune practici în domeniul meșteșugurilor și al implicării comunitare.

sursa foto: Consiliul Județean Sibiu

Cea de-a doua zi a întâlnirii COMMHERITOUR s-a desfășurat la Mănăstirea Mekinje din Kamnik, unde partenerii au discutat etapele de coordonare a acțiunilor viitoare și au participat la o demonstrație a pilotului local.

Gazdele au prezentat inițiativa „Doroteja”, un exemplu de valorificare a patrimoniului monahal prin dezvoltarea unui centru de erbalism și a unor pachete turistice bazate pe plante, gastronomie și meșteșuguri locale.

Întâlnirea din Kamnik a oferit participanților prilejul de a descoperi scena culturală slovenă și de a continua colaborarea transnațională pentru promovarea turismului durabil și a patrimoniului cultural meșteșugăresc din Regiunea Dunării. 

sursa foto: Consiliul Județean Sibiu

sursa foto: Consiliul Județean Sibiu

Mai multe detalii despre proiectul COMMHERITOUR – https://www.cjsibiu.ro/proiecte/commheritour-modele-comunitare-pentru-valorificarea-sustenabila-a-mestesugurilor-din-patrimoniul-cultural-pentru-a-spori-performanta-economica-si-turistica-a-zonelor-indepartate-ale-regiunii-dunarii/